SăNăTATE

Peste un milion de certificate digitale emise în România în doar 15 zile


Peste un milion de certificate digitale emise în România în doar 15 zile

PUTEREA24 | 2021-07-15 13:17

Peste un milion de certificate digitale au fost emise până joi în România, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, conform Mediafax.

Potrivit secretarului de stat, peste un milion de persoane au beneficiat de avantajele acestui document al Uniunii Europene, adică aproximativ 20% din totalul celor care au trecut prin centrele de vaccinare.

„Au trecut doar 15 zile de când certificatul digital a fost lansat în toate țările blocului comunitar european, iar platforma certificat-covid.gov.ro a funcționat zi și noapte la parametri normali. În primele zile au fost emise sute de documente în fiecare minut”, a scris Andrei Baciu pe Facebook.

Conform acestuia, în continuare timpul de așteptare pentru eliberarea certificatului este extrem de mic, de doar câteva minute.

„O altă veste bună a venit din partea Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB): pasagerii care au certificat digital european nu mai trec prin controlul DSP din aeroport. Așadar, cei care vin din țările aflate pe lista galbenă și aterizează pe aeroportul Henri Coandă pot utiliza fluxul verde, care înseamnă mai puțin timp de așteptare”, a mai anunțat Andrei Baciu.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.