SăNăTATE

România se apropie de borna de 5 milioane de vaccinați anti-Covid


România se apropie de borna de 5 milioane de vaccinați anti-Covid

PUTEREA24 | 2021-07-21 21:15

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a declarat că în România sunt 4,9 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză, iar cu schema completă împotriva SARS CoV-2 - 4,7 milioane de persoane - în contextul apariţiei variantei virale Delta. Cu toate acestea, șeful CNCAV e de părere că acoperirea vaccinală nu este suficientă.

”În momentul de faţă vorbim de peste 4,9 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză, peste 4,7 milioane de persoane vaccinate cu schemă completă, ceea ce este un mare avantaj, spre deosebire de celelalte ţări care au decis să prelungească intervalul dintre cele două doze şi vedem, în perspectiva acestei variante virale Delta, cât de importantă este vacinarea cu schemă completă, pentru a  ne proteja pentru riscul de spitalizare şi deces. Suntem la 7 luni de la debutul campaniei de vaccinare, dacă ne uităm la valori absolute, dacă ne uităm la valori de acoperire vaccinală, nu este suficientă faţă de imunitatea colectivă propusă de peste 70%, însă eforturile noastre vor fi susţinute în perioada următoare şi în ceea ce priveşte partea logistică, partea organizatorică şi în ceea ce priveşte partea de comunicare şi de informare”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, la Antena3.

Întrebat cum vor fi convinşi să se imunizeze cei care nu s-au vaccinat până acum, Gheorghiţă a replicat: ”Este o misiune dificilă mai ales în contextul în care segmentul populaţional căruia ne adresăm acum este tocmai segmentul pe pe o parte ezitant, pe de o parte segmentul dezinteresat de tot ce înseamnă protejarea sănătăţii personale şi a sănătăţii colective. De aceea cred că este greu tot acest proces de convingere în ceea ce priveşte beneficiile vaccinării.Sigur că evoluţia epidemiologică favorabilă a demotivat o bună parte dintre persoane în sensul în care nu neapărat au renunţat la ideea de vaccinare, ci au decis să amâne acest demers, dar aş vrea să transmit un mesaj clar, că este perioada oportună în care putem să ne vaccinăm pentru că un val patru de o amplituine importantă poate să fie prevenit, încă avem timp în această perioadă, să putem preveni o creştere importantă a numărului de cazuri”.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.