SăNăTATE

Salvați Copiii: Mortalitatea maternă a crescut cu 60% în România!


Salvați Copiii: Mortalitatea maternă a crescut cu 60% în România!

P24 | 2023-01-19 15:00

După doi ani de scădere, mortalitatea maternă a crescut considerabil în România, în 2020 şi 2021, perioadă care coincide cu pandemia de Covid-19. Astfel, numărul femeilor care au murit în timpul sarcinii sau după ce au dat naştere a crescut exponenţial în anul 2021, de la 32 decese în 2020 la 51 anul următor, o creştere alarmantă de 60%, arată datele INS.

În 2018 şi 2019, mortalitatea maternă a fost în scădere, cu 18, respectiv 20 de decese. În acest context, Organizaţia Salvaţi Copiii România atrage atenţia asupra necesităţii programelor integrate de acces la servicii medicale pentru gravidele din comunităţi vulnerabile, dublată de dotarea maternităţilor şi secţiilor de Terapie Intensivă, informează News.ro.

Potrivit definiţiei, decesul matern este decesul unei femei în cursul sarcinii sau într-o perioadă de 42 de zile de la terminarea sa (oricare ar fi durata sau localizarea sarcinii, prin orice cauză determinată sau agravată de sarcină sau de îngrijirile pe care le-a solicitat) şi post-abortum 30 de zile.

Dintre cele 51 de decese, două cazuri au fost cauzate de avort, decese prin risc obstetrical direct au fost 14 cazuri, în vreme ce decesele prin risc obstetrical indirect au crescut la 35 cazuri în 2021 (19.4 la 100.000 născuţi vii). Numărul deceselor a crescut brusc: în urban de la 16.5‰ în 2020 la 31.6 la 100.000 născuţi vii în 2021, iar în rural de la 15.1 în anul 2020 la 24.5 la 100.000 născuţi vii în anul 2021.

Organizaţia Salvaţi Copiii România va intensifica în următoarele trei luni dotarea urgentă a secţiilor de pediatrie şi neonatologie din ţară pentru susţinerea a 40 de unităţi medicale cu echipamente performante - ventilatoare de suport respirator, pulxoximetre şi ecografe performante de monitorizare a sarcinii şi nou-născutului.

Din anul 2010 şi până în prezent, Organizaţia Salvaţi Copiii a dotat 107 unităţi medicale (secţii de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secţii de pediatrie şi Obstetrică-Ginecologie) din toate judeţele ţării, cu peste 1.200 de echipamente vitale, investind peste 8.700.000 de euro. Doar în 2022, Salvaţi Copiii a dotat peste 50 de unităţi medicale cu echipamente performante, asigurând supravieţuirea şi tratamentul adecvat pentru cel puţin 40.000 de copii.

Pentru că viaţa unor copii care se luptă să trăiască depinde de investiţia pe care o facem în maternităţi şi programe integrate pentru susţinerea sănătăţii mamei şi copiilor, Salvaţi Copiii lansează un apel pentru redirecţionarea a 3,5% din impozitul pe venit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente performante a maternităţilor (secţii de Neonatologie, Terapie Intensivă Neonatală, Obstetrică-Ginecologie) şi a spitalelor şi secţiilor de pediatrie.

Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România: „Consecinţele pandemiei sunt agravate de lipsa acesului la asistenţă medicală de specialitate şi slaba dotare a multor maternităţi şi secţii de Terapie Intensivă neonatale din ţară şi ele duc la drame, de la mamele care mor înainte de a-şi ţine copilul în braţe la nou-născuţi cu patologii complexe, pentru care întârzierea intervenţiei duce la deces. De aceea, facem un apel pentru redirecţionarea a 3,5% din impozitul pe venit către programul de dotare a spitalelor din România, o prioritate socială absolută”. 

În ciuda unor progrese evidente, România continuă să se menţină pe primele locuri în UE27 în ceea ce priveşte rata mortalităţii la copii sub un an, valoarea la care s-a ajuns în 2020 potrivit datelor INS (5,6/1000 născuţi vii) fiind practic similară cu rata medie a vechii Uniuni Europene de acum circa 20 de ani.

Dintre cele 198.302 naşteri înregistrate în România în 2020 potrivit datelor definitive INS, 731 provin de la fete sub 15 ani şi 17.366 de la adolescente cu vârsta între 15-19 ani. Statistica arată că unu din zece nou-nӑscuţi din România provine din mame adolescente. De altfel, ţara noastră contribuie cu mai mult de un sfert dintre mamele sub 18 ani (30%) din toată Uniunea Europeană şi cu 45% dintre mamele cu vârsta de sub 15 ani.

Potrivit datelor Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor Medicilor de Familie, 53% din localităţile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienţi medici de familie. Multe fete şi femei din zonele rurale defavorizate recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii, nu ajung la medic pentru luarea în evidenţӑ şi monitorizarea adecvatӑ a sarcinii şi aşteaptă până când situaţia lor se precipitӑ sau se înrăutăţeşte.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.