SăNăTATE

Scăpăm de COVID, dar vine GRIPA!


Scăpăm de COVID, dar vine GRIPA!

PUTEREA24 | 2022-09-09 17:00

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri că se aşteaptă ca anul acesta să avem un sezon gripal ”mai serios”, și că pentru prevenirea COVID-19 în şcoli, va fi menţinut planul de până acum, în care contează nu numărul de infectări, ci capacitatea sistemului medical de a primi persoanele infectate.

”La începutul acestui an am elaborat un set de recomandări pe care le-am transmis Ministerului Educaţiei, a fost distribuit Inspectoratelor Şcolare, directorilor de unităţi de învăţământ. Sunt câteva lucruri simple pe care le avem cu toţii la îndemână. Aceste măsuri sunt universale, previn şi infecţia cu coronavirus, previn şi gripa, pentru că e posibil să avem un sezon gripal mai serios în acest an, după o pauză de 2-3 ani, şi nu vom schimba în niciun fel abordarea care a reuşit să menţină şcolile deschise”, a declarat Alexandru Rafila, citat de News.ro.

”Remarcaţi faptul că în anul 2022, practic, în ciuda vremurilor pandemice, valul 5 şi 6, şcolile nu au fost închise pentru că abordarea nu a fost legată de numărul de cazuri, ci de capacitatea sistemului medical de a primi persoane infectate. Am dezvoltat în paralel serviciile ambulatorii. Acum avem experienţă, e bine să continuăm cu acest model de bună practică care şi-a dovedit experienţa, a ţinut şcolile deschise, economia deschisă şi viaţa socială deschisă”, a concluzionat ministrul Sănătății.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.