SăNăTATE

Șeful CNCAV recomandă celor vaccinați anti-COVID să facă și vaccinul antigripal


Șeful CNCAV recomandă celor vaccinați anti-COVID să facă și vaccinul antigripal

P24 | 2021-09-14 09:08

Medicul Valeriu Gheorghiţă, șeful CNCAV și coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, recomandă ca persoanele care au primit unul dintre serurile anti-COVID să se vaccineze şi anti-gripal, el explicând că răspunsul imun dat de vaccinul anti-COVID nu protejează faţă de infecţia dată de virusul gripal, informează News.ro.

"Împotriva virusului gripal sezonier, cu siguranţă da (este nevoie de imunizare - n.r.) pentru că răspunsul imun nu este unul încrucişat. Practic, răspunsul imun după vaccinarea împotriva COVID-19 nu ne protejează faţă de o infecţie gripală. Ne protejează, în schimb, faţă de infecţia gripală respectarea celorlalte măsuri nefarmaceutice: masca de protecţie, distanţarea, evitarea zonelor supraaglomerate", a declarat Valeriu Gheorghiţă, luni seară, la Digi 24.

El a arătat că impactul bolilor precum rujeola şi gripa sezonieră a scăzut după ce au fost implementate măsurile non-farmaceutice. 

Valeriu Gheorghiţă a menţionat că vaccinurile antigripal şi cel anti-COVID pot fi administrate simultan, dar în braţe diferite.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.