SăNăTATE

Vaccinare peste așteptări în prima zi la centrul Drive-Thru din București


Vaccinare peste așteptări în prima zi la centrul Drive-Thru din București

E.Ş. | 2021-04-29 23:58

714 persoane s-au vaccinat la Drive-Thru București, în prima zi de la deschiderea centrului de vaccinare. Este o prezență peste așteptări, susțin autoritățile.

Reprezentanții autorităților au anunțat rezultatul pe pagina de Facebook RO Vaccinare.

„714 persoane au oprit astăzi la “stația” de vaccinare Piața Constituției. Așteptările organizatorilor primului Drive-Thru din București au fost întrecute încă din prima zi: 714 persoane vaccinate. Împreună putem să învingem pandemia și să revenim la normalitate!”, scrie în mesajul postat pe pagina de socializare.

Autoritățile mai anunță că în perioada următoare vor fi activate noi centre Drive Thru în București și în alte orașe din țară, vor fi organizate evenimente de tipul Maratonul Vaccinării și va începe imunizarea în cabinetele medicilor de familie.

De asemenea, se pregătește vaccinarea pacienților care doresc și care sunt internați în spitalele non-covid și extinderea posibilității de vaccinare fără programare, prin prezentarea la centrele de vaccinare, în municipiile în care există centre regionale de depozitare.

(sursa: )



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.