SCRIMA

Scrima românească, un nou rezultat de pus în ramă


Scrima românească, un nou rezultat de pus în ramă

PUTEREA24 | 2023-02-28 18:39

Echipa masculină de sabie juniori a României a câştigat titlul european, după ce a învins în ultimul act echipa Ungariei, la Campionatul European de Scrimă pentru cadeţi şi juniori de la Tallinn, competiție unde delegația tricoloră a obținut cea de-a opta medalie: două de aur, trei de argint şi trei de bronz.

Echipa României, compusă din Casian Cîdu, Radu Niţu, Vlad Covaliu şi Mihnea Enache a dispus cu scorul de 45-31 de echipa Ungariei, după un meci pe care l-a controlat în întregime.

România a înregistrat următoarele rezultate în concursul de marţi: 45-26 cu Ucraina, 45-32 cu Bulgaria, 45-42 cu Italia şi 45-31 cu Ungaria.

Sabrerul Casian Cîdu a obţinut a patra sa medalie la această ediţie a Europenelor: aur cu echipa la juniori, argint la individual cadeţi şi echipe cadeţi şi bronz la individual juniori.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.