SFATURI SI CURIOZITATI

Atenție, se schimbă VREMEA: Ne așteaptă ploi torențiale și intensificări ale vântului


Atenție, se schimbă VREMEA: Ne așteaptă ploi torențiale și intensificări ale vântului

PUTEREA24 | 2021-05-12 11:33

Meteorologii anunţă că, începând de miercuri după-amiază şi până vineri seară, vor fi ploi care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Fenomenele se vor manifesta iniţial în sud-vestul şi vestul ţării, apoi şi în celelalte regiuni. În judeţele Bihor, Timiş, Arad, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj va fi Cod galben de vijelii, descărcări electrice, ploi torenţiale şi grindină.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare privind instabilitate atmosferică, valabilă de miercuri, de la ora 16.00, până vineri, la ora 21.00.

„În intervalul menţionat vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, la început în sud-vestul şi vestul ţării, apoi şi în celelalte regiuni. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină„, arată ANM.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25-30 l/mp.

De miercuri, de la ora 16.00, până joi la ora 10.00, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj.

„În intervalul menţionat, în Banat, Crişana, precum şi în sud-vestul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp„, anunţă ANM.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.