SFATURI SI CURIOZITATI

Noaptea Muzeelor 2021: Când va avea loc evenimentul și ce surprize pregătesc organizatorii


Noaptea Muzeelor 2021: Când va avea loc evenimentul și ce surprize pregătesc organizatorii

PUTEREA24 | 2021-06-04 10:18

Cea de a XVII-a ediţie a Nopţii Muzeelor va avea loc sâmbătă, 12 iunie, la nivel naţional, organizatorii propunând publicului expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, spectacole, ateliere, concerte, tururi interactive, dar şi unele activităţi în mediul online, conform agerpres.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis vineri, activităţile din Noaptea Muzeelor sunt oferite anul acesta iubitorilor de cultură de către muzee şi case memoriale, galerii de artă, institute culturale, saloane şi studiouri creative, castele, palate, cetăţi, mori, teatre, universităţi, cinematografe, biblioteci, memoriale ale terorii comuniste, atenee, opere, filarmonici, lăcaşe de cult şi case ale experimentelor.

Noaptea Muzeelor 2021 va fi prezentă în 185 de spaţii culturale din 72 de localităţi, din 37 de judeţe ale ţării. Dintre acestea, 43 de puncte culturale de interes din Bucureşti, în care publicul se poate bucura de o serie de intervenţii artistice şi culturale inedite şi interactive.

Muzeul Naţional de Geologie din Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" şi marea majoritate a muzeelor Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca vor fi prezente cu evenimente online.

În premieră, expoziţia "Identităţi Fragile", a viitorului Muzeu al Pandemiei, poate fi vizitată la Galeria Rezidenţa BRD Scena 9 din Bucureşti, la fel ca şi expoziţiile inedite din Castelul Artelor din Drobeta-Turnu Severin, un muzeu-hub cu instalaţii interactive, animaţii şi reconstituiri istorice legate de elementul apei. Tot pentru prima oară la Noaptea Muzeelor este prezent şi Muzeul Colectivizării din România, deschis în comuna Tămăşeni, judeţul Neamţ.

"De la Comana la Iaşi, de la Bucureşti la Aiud şi de la Craiova la Dorohoi sau Cluj-Napoca, ediţia Noaptea Muzeelor de anul acesta trece prin toate colţurile ţării şi este foarte efervescentă, creativă şi incluzivă. Avem peste 180 de activări artistice în toată ţara şi ne bucurăm foarte mult că, după un an extrem de complicat, în care am stat foarte mult în mediul online, putem invita publicul şi comunităţile la zeci de evenimente culturale primitoare, ca în vremurile bune", a declarat Dragoş Neamu, manager Noaptea Muzeelor.

Toate evenimentele propuse în Noaptea Muzeelor se vor desfăşura cu respectarea legislaţiei în vigoare privind prevenirea COVID-19.

Iniţiat în urmă cu 17 ani de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată anual pe plan european. În România, organizatorul evenimentului este Reţeaua Naţională a Muzeelor (RNMR).

Anul trecut, în contextul pandemiei COVID-19, peste 60 de muzee şi operatori culturali din toată ţara au sărbătorit Noaptea Muzeelor pe 14 noiembrie, prin evenimente culturale desfăşurate în marea lor majoritate în mediul online.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.