SOCIAL

Au fost identificați țânțari purtători ai virusului West Nile într-o zonă din București. Reacția Primăria Capitalei


Au fost identificați țânțari purtători ai virusului West Nile într-o zonă din București. Reacția Primăria Capitalei

PUTEREA24 | 2021-08-10 20:38

Primăria Capitalei a anunțat că de marți seară se intensifică tratamentele de combatere a ţânţarilor în cartierul Brâncuşi, și mai precis în zona bulevardului Timişoara din Sectorul 6, unde au fost identificaţi ţânţari purtători ai virusului West Nile. De asemenea, se vor intensifica tratamentele de combatere a ţânţarilor şi în toate spaţiile verzi adiacente acestei zone, susține municipalitatea.

Conform sursei citate, concomitent, Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti (CMEIB S.A.), începe, de marți, şi cel de-al şaptelea tratament de combatere a ţânţarilor. Tratamentul precedent s-a desfăşurat pe durata a şapte zile, în perioada 1- 8 august. Activitatea de dezinsecţie în Bucureşti se desfăşoară zilnic, în intervalul orar 21.30-05.30, în funcţie de condiţiile meteorologice.

Tratamentele de combatere a ţânţarilor se aplică în următoarele zone:

Sectorul 1 - 1.264 de străzi, 27 de parcuri, 9 baze sportive, 21 de unităţi militare, 10 cimitire, 17 spitale, 3 complexuri studenţeşti, 2 locaţii ale TVR, Grădina Zoologică;

Sectorul 2 - 1.026 de străzi, 38 de parcuri, 2 baze sportive, 3 unităţi militare, 7 cimitire, 13 spitale;

Sectorul 3 - 768 de străzi, 8 parcuri, 6 baze sportive, 3 cimitire, 3 spitale, 1 complec studenţesc, 1 unitate militară;

Sectorul 4 - 643 de străzi, 6 parcuri, 1 bază sportivă, 8 unităţi militare, 7 cimitire, 9 spitale;

Sectorul 5 - 1.002 de străzi, 11 parcuri, 5 baze sportive, 20 de unităţi militare, 9 cimitire, 3 spitale;

Sectorul 6 - 657 de străzi, 16 parcuri, 1 bază sportivă, 20 de unităţi militare, 10 cimitire, 1 spital.

Tratamentele de combatere a ţânţarilor se realizează de la periferia Capitalei către interiorul oraşului şi se aplică pe spaţiile verzi de pe aliniamentele stradale, pe spaţiile verzi din zonele rezidenţiale, în parcuri, precum şi pe spaţiile verzi ale instituţiilor subordonate Primăriei Municipiului Bucureşti (spitale, cimitire, cămine de elevi, locuinţe sociale, parcări de reşedinţe, etc.)

Substanţa folosită pentru combaterea ţânţarilor adulţi este insecticidul MICROSIN, avizat de Ministerul Sănătăţii, prin Comisia Naţională de Biocide, pentru utilizarea la exterior, în zone rezidenţiale şi recreaţionale, fără efecte adverse asupra organismului uman şi mediului înconjurător, precizează Primăria Capitalei. În cazul contactului direct poate provoca iritaţii ale căilor respiratorii, motiv pentru care tratamentele se desfăşoară pe durata nopţii.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.