SOCIAL

Care sunt instituțiile în care românii au cea mai mare încredere? Pe primul loc: Biserica


Care sunt instituțiile în care românii au cea mai mare încredere? Pe primul loc: Biserica

PUTEREA24 | 2020-12-16 12:54

Un barometru realizat recent în România arată că românii au cea mai mare încredere în Biserică, într-un procent ce depășește 70%. Pe locul secund se află Armata, urmată de Academia Română și de Primărie. Abia pe locul al cincilea se regăsește Poliția.

Conform barometrului, realizat de Centrul de Cercetări Sociologice LARICS, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, la capitolul încredere, după Biserică - 71,2% (41,4% - foarte multă; 29,8% - multă), pe locul al doilea se află Armata, cu 61,8% (17,8% - foarte multă; 44% - multă), urmată de Academia Română, cu 45,6% (9,4% - foarte multă; 36,2% - multă), Primăria, cu 43% (11% - foarte multă; 32% - multă); Poliţia, cu 41,1 (11,4% - foarte multă; 29,7% - multă) şi Ministerul Sănătăţii, cu 34% (6,3% - foarte multă; 27,7% - multă), notează Agerpres.

Guvernul (13,7%), Parlamentul (9,5%), partidele politice (9,1%) ocupă ultimele locuri în ceea ce priveşte gradul de încredere al românilor, relevă cercetarea.

Sondajul, realizat pe baza unui chestionar aplicat telefonic, a fost realizat, în perioada 30 noiembrie - 7 decembrie, pe un eşantion multi-stratificat, probabilistic, de 1.000 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României, neinstituţionalizată, cu vârsta de 18 ani şi peste 18 ani.

Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%.

Chestionarele au fost aplicate în toate judeţele României şi în sectoarele municipiului Bucureşti, eşantionul fiind validat pe baza datelor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică, mai scrie sursa citată.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.