SOCIAL

Cartel Alfa, despre situația de la Aeroporturi București: Respingem cu hotărâre măsurile împotriva salariaților, anunțate de Conducere


Cartel Alfa, despre situația de la Aeroporturi București: Respingem cu hotărâre măsurile împotriva salariaților, anunțate de Conducere

PUTEREA24 | 2021-04-30 12:00

Confederaţia Naţională Sindicală "CARTEL ALFA" intervine în scandalul de la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, unde angajaţilor li s-a cerut să renunţe la o parte din drepturile salariale. Cartel Alfa transmite că respinge cu hotărâre măsurile împotriva salariaților, anunțate de Conducerea Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) prin comunicatul de presă din data de 28 aprilie.

"Susținem Sindicatul Aeroporturi București și Sindicatul Aeroportului Băneasa, sindicate afiliate prin Federația Naționala a Sindicatelor din Aeroporturi la CNS CARTEL ALFA, care alături de celelalte sindicate din CNAB au înțeles situația economică a Companiei și au semnat un acord cu conducerea executivă. Acest acord prevede amânarea de la plată a unor drepturi salariale până la data de 30.06.2021, dată la care urmează a se analiza din nou impactul financiar, cauzat de pandemia SARS COV 2, asupra veniturilor CNAB.

Termenul limită impus de Consiliul de Administrație al CNAB, prin care sindicatelor li s-a cerut renunțarea (prin act adițional la CCM) la drepturi salariale prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă (aflat în vigoare) și modificarea Contractelor individuale de Muncă ale salariaților, în contrapondere cu implementarea șomajului tehnic și a restructurării (disponibilizării de personal) încalcă cele mai elementare norme ale dialogului social.

Nu înțelegem graba și determinarea cu care Consiliul de Administrație dorește implementarea șomajului tehnic și restructurarea de salariaților, fără a ține cont de propunerile și deschiderea spre dialog a sindicatelor și de faptul că începând cu luna în curs traficul de pasageri la nivelul Companiei înregistrează un trend ascendent care va continua în mod cert pe tot parcursul anului.

Având în vedere toate cele menționate, venim în întâmpinarea salariaților și întrebăm conducerea executivă, dar și Consiliul de Administrație dacă șomajul tehnic - atât de mult dorit - împotriva salariaților Companiei Aeroporturi București va fi benefic pentru desfășurarea în condiții de securitate și siguranță a activităților aeroportuare privind organizarea Euro 2020?

Mai mult decât atât, în condițiile șomajului tehnic, care va fi impactul asupra disponibilității Companiei de a face față solicitării operatorilor aerieni de deschidere a unor rute noi și, totodată, a creșterii frecvențelor de operare pe rutele deja existente, începând cu luna mai 2021?

Oare șomajul tehnic se afla pe agenda conducerii încă de la început și, indiferent de propunerile venite din partea sindicatelor, ar fi singura modalitate de redresare economică a Companiei?

Este important de reținut că măsurile împotriva salariaților Companiei Naționale Aeroporturi București se iau în condițiile în care traficul de pasageri este vizibil în creștere, Compania nu a beneficiat niciun moment de ajutoare de la Statul Român, dividendele au fost încasate de acționari în plină perioadă pandemică, CNAB se finanțează din surse proprii și are investiții majore în curs de implementare în valoare de milioane de euro (de exemplu modernizarea Terminalului AIHCB) și CNAB nu are datorii către furnizori.

Având în vedere toate cele de mai sus, CNS CARTEL ALFA solicită imperativ continuarea dialogului cu sindicatele din CNAB în vederea găsirii unor soluții favorabile pentru echilibrarea situației financiare a Companiei Aeroporturi București și fără măsuri suplimentare care să afecteze personalul salariat precum șomajul tehnic sau disponibilizări", se arată într-un comunicat al CNS Cartel Alfa.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.