SOCIAL

Ce SALARIU ar face fericită o femeie din România


Ce SALARIU ar face fericită o femeie din România

E.Ş. | 2023-03-08 16:07

Una din trei românce ar fi fericită cu un salariu net lunar de cel puțin 1.000 de euro. În schimb, aproape o treime (32%) sunt de părere că venitul lunar care le-ar face să se simtă fericite este de cel puțin 2.000 de euro net, arată datele unui sondaj Dynata, citat de Agerpres.

Cu ajutorul cercetării, aplicația Revolut a vrut să afle care este percepția româncelor despre veniturile dezirabile. Sondajul arată că femeile consideră mai mult ca bărbații că este importantă fericirea adusă de un salariu mare.

Astfel, 33% dintre femei spun să se simt împlinite dacă au un venit net lunar cuprins între 3.000 și 10.000 de euro, față de 31% în cazul bărbaților. De altfel, același studiu arată că în 2022, 40% dintre femei au beneficiat de o creștere de salariu (egală, superioară sau inferioară inflaţiei), faţă de 49% dintre bărbaţi.

În schimb, 21% dintre femeile care au participat la cercetare nu cred că li se va mări salariul nici în 2023, un procent mai mare atât mediei la nivel naţional (18%), cât şi celui înregistrat în rândul bărbaţilor.

Potrivit sursei citate, rezultatele sondajului pot fi puse într-un context al inegalităţilor de gen de natură economică şi financiară şi al evoluţiei acesteia, în timpul pandemiei de COVID-19 şi în ultimele luni.

”Din cauza transformărilor suferite la nivel global de societate din cauza pandemiei de COVID-19 şi a creşterii costului vieţii, peste 64 de milioane de femei şi-au pierdut locurile de muncă, ceea ce s-ar traduce într-o pierdere globală de 800 de miliarde de dolari la nivelul veniturilor individuale, potrivit OXFAM . Totodată, de două ori mai multe tinere şi-au pierdut locurile de muncă, în comparaţie cu bărbaţii", spun autorii sondajului.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.