SOCIAL

Cod portocaliu de INUNDAȚII pe litoral, în zona orașelor TUZLA și EFORIE. Cod galben de VIITURI pe râurile mici din județul CONSTANȚA


Cod portocaliu de INUNDAȚII pe litoral, în zona orașelor TUZLA și EFORIE. Cod galben de VIITURI pe râurile mici din județul CONSTANȚA

P24 | 2021-05-29 10:03

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, valabilă pe parcursul următoarelor ore în două bazine hidrografice şi în zona oraşelor Tuzla şi Eforie.

Potrivit hidrologilor, până la ora 14:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de inundaţie, pe râurile din bazinele hidrografice: Biruinţa, Valea Urlichioaia şi zona de litoral aferentă Unităţilor Administrativ-Teritoriale (UAT) Tuzla şi Eforie (judeţul Constanţa).

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în zona de litoral aferentă UAT-urilor Tuzla şi Eforie.

Hidrologii au emis, tot sâmbătă, și o avertizare Cod galben de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor atenţie, ce vizează râurile mici din judeţul Constanţa.

Astfel, până la ora 14:00, pe cursurile de apă avertizate se vor înregistra viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri.

Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), fenomenele hidrologice periculoase prognozate se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din nordul judeţului Constanţa.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.