SOCIAL

Craiova, DEVASTATĂ de cea mai mare furtună din ultimii 30 de ani


Craiova, DEVASTATĂ de cea mai mare furtună din ultimii 30 de ani

PUTEREA24 | 2022-07-03 14:00

Aseară a fost cea mai sevara furtuna din ultimii 30 de ani pentru zona Craiovei, iar urmările ei se resimt în tot oraşul.

Ploaia care n-a durat mai mult de o oră a făcut dezastru în tot oraşul. Imagini extrem de șocante și pe care nu credeam că o să le vedem au fost surprinse aseară de camerele de luat vederi. Se lucrează de aseară la reabilitarea zonelor afectate.  Autoritățile spun că a fost cea mai gravă furtună din ultimii 30 de ani iar Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a prezentat în direct efectele calamităţii. 

"Ieri am văzut pentru prima oară în viața mea cum arată un stâlp de beton retezat. Nu mi-am închipuit că se poate întâmpla așa ceva. Am avut sute de copaci care au fost, la fel, retezați. Toate parcurile sunt închise la ora actuală pentru că lucrăm în ele. Trebuie să descongestionăm aleile de copacii care sunt deja căzuți sau care sunt în pericol de prăbușire și, bineînțeles, că reprezintă un pericol și pentru cetățeni.", a spus edilul.

Echipele de dezafectare au lucrat până la două noapte în întregul oraş, iar la 7 dimineaţa au revenit pe poziţii, prioritară fiind dezafectarea căilor de acces. 

Cu privire la blocarea reţelelor de canalizare, Olguţa Vasilescu a declarat că infrastructura nu e configurată pentru un debit atât de mare cum a fost cel din timpul codului roşu.

"A fost o ploaie de peste 60 de litri de pe metru pătrat în condițiile în care toate conductele de canalizare din Europa, atenție, din Europa, nu doar din România, sunt dimensionate să preia 25 de litri pe metru pătrat. Deci era clar că nicio conductă de canalizare, indiferent din ce țară, nu ar fi făcut față torentelor care au fost ieri pe străzile Craiovei.

Pentru că efectiv, când m-am uitat și eu la imagini mi-am dat seama că este exact ca și cum ar veni de pe versanții munților. Așa curgea apa pe unele străzi care erau mai în vale față de celelalte.

E o situație foarte complicată cu care ne confruntăm deja a doua oară anul acesta și a treia oară în ultimii 2 ani de zile, asta înseamnă că sunt schimbări climatice masive, pentru că până acum niciodată Craiova nu am mai avut așa ceva.", a mai explicat edilul la .



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.