SOCIAL

Ministrul Muncii, anunț de ultimă oră despre SALARIILE medicilor


Ministrul Muncii, anunț de ultimă oră despre SALARIILE medicilor

E.Ş. | 2021-03-22 21:33

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că evaluarea sistemului public de salarizare pe care o realizează la Ministerul Muncii nu a luat nicio secundă în calcul scăderea salariilor personalului din sistemul de sănătate. Turcan a mai spus că manipularea este calificabilă drept un act criminal.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a explicat pe Facebook că noua lege va aduce echitate în sistem.

„Intenția noastră este de a aduce echitate pentru cei care au rămas cu salarii mici din iresponsabilitatea PSD-ului, lăsând brancardierii, infirmierii, pe salarii de bază foarte mici și fără sporurile pe care le au ceilalți angajați din același domeniu de activitate”, a spus Raluca Turcan.

Ministrul Muncii i-a atacat pe politicienii care răspândesc informații false, susținând că în actualul context aceste demersuri pot fi comparate cu actele criminale.

„Este iresponsabilă tentativa anumitor politicieni de a manipula personalul-cheie din sănătate cu false știri precum cea despre scăderea salariilor. Personalul medical, cel din ATI mai ales, are o responsabilitate uriașă în vreme de pandemie. Orice manipulare făcută cu scopul de a-l demotiva, venită din partea unor politicieni care nu au făcut altceva decât să distrugă și nu să construiască, este calificabilă drept un act criminal”, a precizat Turcan.

(sursa: )



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.