SOCIAL

Pagube în urma deselor pene de curent. Cum primim DESPĂGUBIRI


Pagube în urma deselor pene de curent. Cum primim DESPĂGUBIRI

E.Ş. | 2021-08-03 22:05

Promisiune din partea furnizorilor de electricitate. Clienții afectați de penele de curent vor primi compensații în bani, iar consumatorii nu trebuie să facă niciun demers, pentru că ele vor fi incluse, automat, pe factură.

Decizia vine pe fondul unui val de plângeri, după ce mai multe cartiere din București au rămas cu orele fără curent electric. Rețelele au picat una câte una, iar distribuitorii de electricitate pur și simplu nu au mai răspuns la plângerile clienților.

“Scrie pe factură că este o compensație. Apare o sumă cu minus în factură și explicații pentru ce anume, pentru că sunt mai mulți indicatori standard.

E posibil să nu fie chiar în factura următoare, dar în 3-6 luni să apară aceste compensații.

Există un termen în standard în care trebuie preluat fiecare apel de către un operator uman, nu doar de robot. Maximum 30 de secunde de la inițierea apelului până la preluare acestuai, fără intervenția unui operator uman, 180 de secunde pentru preluarea apelului de către un operator uman și 20 de minute de la preluarea apelului pentru începerea convorbirii” a declarat Zoltan Nagy-Bage, vicepreședinte ANRE pentru .



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.