SOCIAL

Platformă online pentru PROGRAMAREA în cabinetele stomatologice din școli


Platformă online pentru PROGRAMAREA în cabinetele stomatologice din școli

E.Ş. | 2023-03-03 21:38

Părinții din București își pot programa mai ușor copiii la cabinetele stomatologice din școli. De acum există o platformă online unde, în câțiva pași simpli, pot găsi locurile și orele disponibile la dentist. Proiectul este la început și a fost implementat doar în câteva școli, însă, până în vară, vor beneficia de el peste 350.000 de elevi.

Părinții din Capitală nu vor mai fi nevoiți să meargă la școală pentru a-și programa copiii la cabinetul stomatologic. Vor putea face asta pe Internet, prin platforma lansată de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale din București.

Programările se pot face direct pe site-ul ASSMB. Procesul este cât se poate de simplu. După ce părinții introduc toate datele necesare și confirmă programarea, dentistul școlar este informat imediat, printr-un mesaj. Elevii pot beneficia de majoritatea tipurilor de tratamente.

Platforma a fost creată și cu ajutorul celor de la Serviciul de Telecomunicații Speciale, care au donat 700 de tablete către ASSMB. Ideea îi încântă atât pe dentiști, care scapă de carnețelul de programări, cât și pe părinți.

Până la finalul anului școlar, 350 de mii de preșcolari, elevi și studenți urmează să beneficieze de program. Ei se vor putea programa inclusiv pe perioada vacanței, întrucât cabinetele stomatologice școlare funcționează în permanență.

Sursa:



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.