SOCIAL

Poliția intră puternic în clanurile criminale: Percheziții de amploare la clanul lui Sile Pietroi: 13 persoane au fost reținute


Poliția intră puternic în clanurile criminale: Percheziții de amploare la clanul lui Sile Pietroi: 13 persoane au fost reținute

PUTEREA24 | 2020-09-11 12:18

Instanţa a decis arestarea preventivă a celor 13 persoane reţinute joi, în urma percheziţiilor desfăşurate de poliţiştii Capitalei la mai mulţi membri ai clanului lui Sile Pietroi, acuzaţi de furt din locuinţe.

Poliţiştii Serviciilor de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Capitalei au efectuat, miercuri, 14 percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, în două cauze penale în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire de grup organizat şi furt calificat, cu un prejudiciu de peste 20.000 de euro.

Cu această ocazie, poliţiştii Capitalei au indisponibilizat două autoturisme şi au ridicat peste 14.000 de euro, 12.500 de lei, telefoane mobile, precum şi instrumente folosite de persoanele bănuite de mai multe infracţiuni de furt din locuinţă.

Percheziţiile au avut loc la mai mulţi membri ai clanului lui Sile Pietroi.

Cauzele penale se află sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.