SOCIAL

Prefectul Capitalei: „De luni, este permisă funcționarea sălilor de spectacol și a restaurantelor în interior, la 30% din capacitate!”. Programul va fi până la ora 21.00


Prefectul Capitalei: „De luni, este permisă funcționarea sălilor de spectacol și a restaurantelor în interior, la 30% din capacitate!”. Programul va fi până la ora 21.00

P24 | 2021-05-02 12:48

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat că, începând de luni, în Bucureşti va fi permisă funcţionarea la interior a sălilor de spectacol şi a restaurantelor la o capacitate de 30 la sută.

„A fost luată hotărârea de a trece în scenariul de sub 3 la mie. Ştim că, în ultimele 48 de ore, (incidenţa cazurilor COVID - n.r.) a coborât constant. Astăzi incidenţa este de 2.62, astfel încât poate fi permisă funcţionarea sălilor de spectacol redus 30 de sută din capacitate şi, de asemenea, este permisă funcţionarea restaurantelor în interior, la fel, cu 30 la sută din capacitate. Aceste măsuri vor intra în vigoare începând de mâine”, a precizat, duminică, Alin Stoica, după şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, informează Agerpres.

El a spus că programul sălilor de spectacol şi restaurantelor, la interior, va fi până la ora 21.00, adăugând că se menţine în continuare restricţia de circulaţie după ora 22,00.

"Toţi operatorii economici, inclusiv sălile de spectacol şi restaurantele, vor avea programul până la ora 21.00 şi se menţine restricţia de circulaţie în afara locuinţelor după ora 22.00", a precizat prefectul.

Alin Stoica a explicat că restricţia de circulaţie se menţine pentru că incidenţa COVID este, încă, destul de mare.

"Evident că venim de la o incidenţă de 7 la mie şi acum ni se pare că 2.62 la mie este o incidenţă mică, dar suntem încă în scenariul galben şi asta înseamnă că există pericolul ca lucrurile să se poată întoarce şi nu vrem să se întâmple lucrul acesta, vrem ca lucrurile să evolueze spre bine, să ajungem la o rată de infectare cât mai mică şi lucrul acesta se poate realiza prin menţinerea măsurilor de siguranţă sanitară şi, evident, prin vaccinare. Concentrarea noastră va fi, în principal, pe vaccinare, dar vom menţine măsurile de restricţie", a subliniat Stoica.

Prefectul Capitalei a mai spus că vor fi stabilite alte măsuri de relaxare a restricţiilor când se va atinge un prag de sub 1.5 la mia de locuitori.

"Următorul prag stabilit de experţii epidemiologi este de 1.5 la mia de locuitori şi acolo vor interveni o serie de relaxări, aşa cum sunt prevăzute în legislaţie, de exemplu sălile de spectacol şi restaurantele vor putea funcţiona la o capacitate de 50% şi vor putea fi permise, de exemplu, evenimentele în aer liber cu maximum 300 de participanţi, gen concerte. (...) Lucrurile sunt discutate de experţi epidemiologi. Acestea sunt scenariile după care lucrăm acum. Am văzut că dau roade, deci încrederea mea este în epidemiologi", a precizat el.

Stoica a menţionat că evoluţia va fi revăzută atunci când se va intra într-un nou scenariu.

"Urmărim evoluţia şi de fiecare dată când intrăm într-un nou scenariu evident că vom interveni. Trebuie să ţinem cont că actuala Hotărâre de Guvern privind starea de alertă urmează să fie şi ea revăzută la 30 de zile de când a fost dată, adică la 13 mai, şi atunci vom observa şi deciziile pe care le va lua Guvernul în urma discuţiilor din organismul interministerial care a fost creat", a adăugat prefectul Capitalei.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea 24 - Cotidian national.

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.