SOCIAL

România ar putea INTERZICE mașinile cu volanul pe dreapta


România ar putea INTERZICE mașinile cu volanul pe dreapta

E.Ş. | 2022-03-04 20:05

Mașinile cu volanul pe dreapta ar putea fi interzise în România. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat miercuri la Senat. Urmează votul decisiv al deputaților, scrie AvocatNet.ro.

Proiectul legislativ, ce are ca scop declarat îmbunătăţirea siguranţei rutiere, vizează limitarea circulației mașinilor înmatriculate aici cu volanul pe partea dreaptă pe drumurile publice.

Vor fi exceptate de la această interdicție autovehiculele istorice și mașinile utilitare, de pildă, cele de curățenie stradală.

Nerespectarea prevederilor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută de art. 101 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, șoferii vor fi sancționați cu şase până la opt puncte de penalizare, ceea ce înseamnă amenzi cuprinse între 870 şi 1.160 de lei.

În plus, șoferilor care încalcă legea le va fi reținut certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, ori dovada înlocuitoare a acestuia.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.