SOCIAL

Românii revin la casele lor. Aglomerație mare între Predeal şi Buşteni, iar pe A2 se circulă în coloană la Feteşti, pe sensul către Capitală


Românii revin la casele lor. Aglomerație mare între Predeal şi Buşteni, iar pe A2 se circulă în coloană la Feteşti, pe sensul către Capitală

PUTEREA24 | 2023-06-05 16:18

Valorile de trafic s-au intensificat pe principalele artere rutiere din țară, la revenirea românilor de la munte, de la mare sau de la rude cu ocazii Rusaliiilor. Astfel, se înregistrează aglomeraţie între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi pe Autostrada A2 se circulă în coloană în zona Feteşti, pe sensul către Capitală.

Astfel, pe DN 1 Ploieşti – Braşov se circulă în coloană pe sensul de coborâre, în zona localităţii Băneşti (din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste râul Doftana, traficul se desfăşoară pe câte o bandă/sens), dar şi între staţiunile Predeal şi Buşteni. Pe Autostrada A2 sensul Bucureşti – Constanţa se circulă în coloană în zona Feteşti, pe sensul către Capitală, acolo unde, din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste braţul Borcea, traficul se desfăşoară pe câte o bandă pentru fiecare direcţie.

”Pentru perioade limitate de timp, în vederea fluidizării, poliţiştii procedează la oprirea circulaţiei pe sensul către litoral, permiţând deplasarea pe două benzi pe sensul către Bucureşti. La ora 12.00 a fost instituită restricţie de trafic la km 105, Drajna, fiind deviată circulaţia pe sensul de mers Bucureşti - Constanţa, prin nodul rutier Drajna către ruta alternativă DN 21-DN 2A (Drajna-Slobozia-Hârşova-Constanţa)”, precizează Poliţia Română.

Pe DN 7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu se înregistrează trafic intens pe raza loc. Călimăneşti şi Căciulata, pe ambele sensuri de mers.

”Pentru evitarea timpilor de aşteptare în coloane, puteţi opta pentru rute alternative, respectiv: Pentru Autostrada A2: Constanţa - DN 2A - Hârşova - Slobozia - Urziceni - DN 2 – Bucureşti; A2 Feteşti - DN 3A - Drajna - Lehliu-Gară - DN 3 - Fundulea - Bucureşti; A2 – Feteşti sau Drajna - DN 3A – Lehliu-Gară - DN 3 – Fundulea – Bucureşti; DN 3 Constanţa – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călăraşi – DN 21 Călăraşi – Drajna - A2 Drajna – Bucureşti (sau din municipiul Călăraşi - DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – Bucureşti). Pentru DN 1 Bucureşti - Ploieşti – Braşov: DN 1A Braşov – Cheia – Ploieşti – A3 - Bucureşti; DN 73 Râşnov – Câmpulung – Piteşti – A1 - Bucureşti; DN 73 Râşnov – Câmpulung – DN 72A – Târgovişte; DN 71 Sinaia – Târgovişte – Bucureşti”, se mai arată în comunicatul Poliției Române.

 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.