SOCIAL

Statele europene cer Comisiei Europene SOLUȚII pentru fermieri


Statele europene cer Comisiei Europene SOLUȚII pentru fermieri

E.Ş. | 2023-03-31 20:03

Cinci state central și est-europene, inclusiv Polonia și România, solicită Comisiei Europene, într-o scrisoare, să ofere soluții pentru ajutarea fermierilor afectați de exporturile de cereale din Ucraina.

Polonia, România, Ungaria, Bulgaria și Slovacia i-au trimis, vineri, o scrisoare președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care îi cer o soluție pentru ajutarea fermierilor afectați de exporturile de cereale ucrainene.

Scrisoarea adresată Ursulei von der Leyen este semnată de premierii din Polonia, România, Ungaria, Bulgaria și Slovacia.

Comisia Europeană este îndemnată să ofere fonduri suplimentare pentru susținerea fermierilor afectați de volumul mare de cereale ucrainene.

În plus, cele cinci țări central și est-europene cer Uniunii Europene să colaboreze cu Programul Alimentar al Națiunilor Unite pentru cumpărarea excesului de cereale provenind din Ucraina.

Anterior, Guvernul Poloniei a solicitat, împreună cu alte state central și est-europene să fie create de Comisia Europeană mecanisme pentru transportul rapid al cerealelor ucrainene care tranzitează spațiul comunitar, a declarat joi Piotr Müller, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Varșovia.

"Noi putem susține transporturile cerealelor spre state africane, dar trebuie să urmărim atent situația de pe piața poloneză", a afirmat Piotr Müller, citat de . 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.