SOCIAL

Traficul în Pasajul Unirii a fost oprit pentru remedierea pagubelor produse de mașina care a luat foc


Traficul în Pasajul Unirii a fost oprit pentru remedierea pagubelor produse de mașina care a luat foc

PUTEREA24 | 2022-10-18 22:09

Traficul rutier în Pasajul Unirii, pe sensul de mers Universitate-Bulevardul Dimitrie Cantemir, va fi oprit până joi, 20 octombrie. Totul pentru evaluarea şi remedierea de către echipele de specialişti a daunelor produse după ce, marţi, o maşină a luat foc, în mers, în interiorul pasajului.

Potrivit Primăriei Sectorului 4, măsura a fost luată pentru ca reluarea circulaţiei să aibă loc în condiţii de maximă siguranţă.

Traficul rutier a fost blocat, marţi dimineaţă, în pasajul Unirii, după ce o maşină a luat foc și a ars complet. În autoturismul care a luat foc erau doi adulţi şi un copil, care au reușit să se salveze la timp. Aproximativ 20 persoane au fost evacuate de echipele de salvatori ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Au acţionat 8 autospeciale de stingere şi 5 de la SMURD.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.