SOCIAL

Unde a fost GĂSIT copilul de 3 ani din Covasna, căutat timp de 15 ore


Unde a fost GĂSIT copilul de 3 ani din Covasna, căutat timp de 15 ore

PUTEREA24 | 2021-01-05 14:42

A fost alertă în Covasna după ce un copil în vârstă de 3 ani a dispărut în cursul zilei de luni într-o pădure din apropierea localităţii Hetea. Copilul a fost căutat de mai multe echipe de salvare.

Copilul a fost găsit pe raza localității Araci, din județul Covasna, la aproximativ 1 km de casă. Din primele informații micuțul se află într-o stare bună de sănătate, a anunțat Radu Stroe, purtătorul de cuvânt al IJP Covasna, în direct la Antena 3.

Peste 100 de persoane l-au căutat pe minor în cursul serii de luni, fără niciun rezultat, iar acţiunea a fost reluată marţi dimineaţă, potrivit . 

Micuțul Vasile Bogdan Coșcodar, în vârstă de 3 ani, din comuna Vâlcele, sat Hetea, a dispărut din fața casei sale, iar până în prezent nu se cunosc alte date care să conducă la localizarea acestuia.

"În seara zilei de 4 ianuarie, pompierii au fost solicitaţi pentru căutarea unui minor dispărut în pădurea din zona localităţii Hetea. În urma solicitării s-au format echipe de căutare-salvare, astfel că peste 100 de pompieri militari din cadrul ISU Covasna şi ISU Braşov, poliţişti, jandarmi, salvatori montani din cadrul Serviciului Public Salvamont Covasna, voluntari din cadrul ASV România şi cetăţeni au cercetat pădurea în căutarea minorului de 3 ani. Acţiunile de căutare au fost sistate după 5 ore şi au fost reluate în această dimineaţă", au menţionat reprezentanţii ISU Covasna.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.