SOCIAL

Varujan Vosganian, REVOLTAT de introducerea Green Pass în Italia: "EȘEC al umanității"


Varujan Vosganian, REVOLTAT de introducerea Green Pass în Italia: "EȘEC al umanității"

PUTEREA24 | 2021-10-16 16:55

Varujan Vosganian a avut o ieșire pe pagina sa de Facebook, după ce Italia a introdus de ieri obligativitatea certificatului sanitar la locul de muncă. Acesta susține că "Nu știm care sunt efectele adverse ale vaccinurilor și lupta împotriva COVID se transformă într-un major eșec al umanității."

"Astăzi, 15 octombrie 2021, odată cu instituirea certificatului sanitar obligatoriu la locul de muncă în Italia, intrăm într-o nouă fază de existență (căci de evoluție nu poate fi vorba) a umanității: post-democrația. Până acum exista doar conceptul de post-totalitarism, care presupunea instituirea democrației. Acum putem vorbi de post-democrație, care este instituirea unei noi forme de totalitarism, dacă prin asta avem în vedere supremația oarbă a (așa-zis) binelui public în dauna drepturilor omului și a societății agresive în contra unicității ființei umane.

Măsura introducerii certificatului sanitar obligatoriu la locul de muncă în Italia este absurdă, așa cum orice totalitarism este absurd. În Italia peste 80% dintre cetățenii peste 12 ani sunt vaccinați. N-am fost prostiți, spunându-ni-se că atingerea unui procent de 80% vaccinări creează imunitatea de turmă? Iată că nu e adevărat. În condițiile astea, cine ne poate garanta că, dacă se atinge procentul de 100%, vom ajunge la acea proslăvită imunitate și vom fi altceva decât o turmă fără imunitate?

Ceea ce îngrijorează odată în plus e faptul că nimeni nu spune când se va renunța la această măsură. Să zicem că mâine toți italienii se vaccinează. Nu sunt primiți în țară decât turiști vaccinați sau testați. Se renunță la măști, la interdicții, la certificate obligatorii? Nici vorbă. Ca orice măsură totalitară, nici asta nu are limite de timp. Democrația avea scadențe, totalitarismul nu are.

Este evident că vaccinul nu apără pe nimeni de contaminare. Vaccinul, și dacă ne vaccinăm cu doze peste doze, nu poate opri răspândirea virusului. Ca dovadă că în lunile iulie-august-septembrie mai toate statele Uniunii Europene au trecut printr-un nou val epidemiologic, deși majoritatea populației era vaccinată. În România, Institutul de sănătate publică e nevoit să recunoască faptul că vaccinații și nevaccinații contribuie proporțional la răspândirea epidemiei. Așadar, imunizarea prin vaccin este o iluzie, o manipulare, un produs de marketing.

Nu știm care sunt efectele adverse ale vaccinurilor. Nimeni nu măsoară în mod real impactul, nimeni nu face sondaje printre vaccinați să afle cum s-au simțit a doua zi după vaccin, decesele proaspeților vaccinați sunt puse pe seama comorbidităților, spre deosebire de decesele de covid, care ignoră complet comorbiditățile.

Cifrele arată că persoanele vaccinate trec mai ușor prin boală. Nimeni, însă, nu poate garanta că o persoană care s-a vaccinat în februarie mai dispune de anticorpii necesari care să o ferească astăzi de o formă gravă a bolii. În România, în ultima săptămână, peste 200 de persoane vaccinate au decedat de COVID. Cât timp persistă efectele vaccinului? Și dacă timpul acesta e de șase sau nouă luni, înseamnă că la fiecare șase sau nouă luni trebuie să ne vaccinăm, să luăm un nou certificat sanitar ca să putem câștiga, pentru copiii noștri, o bucată de pâine?

Un vaccinat și un nevaccinat prezintă un risc egal pentru cei din jur, ba chiar vaccinatul prezintă un risc sporit, pentru că el circulă netestat și nestingherit. Nevaccinatul, se spune, poate prezenta un risc suplimentar pentru sine însuși, dar asta nu mai e treaba Guvernului și nici a societății. Poate că, într-o bună zi, o să trebuiască să prezentăm și certificat sanitar că nu fumăm, că nu tragem joint-uri, că nu mâncăm prea multe lipide sau glucide sau că alergăm cel puțin un kilometru pe zi! Utopiile negre riscă să prindă viață.

Lupta împotriva COVID se transformă într-un major eșec al umanității, individul nu mai face două parale în fața unei societăți agresive, binele propriu e spulberat în fata binelui public și constrângerile defilează triumfător, trăgând, pe carul celor învinși, libertatea înlănțuită. Și asta, ca orice formă de totalitarism, în uralele asurzitoare ale unora și protestele înăbușite, pe care nu le aude mai nimeni, ale altora. Ceea e nu știu, însă, cei care acceptă fără să crâcnească aceste măsuri absurde, e faptul că prețul acestei noi forme de totalitarism o vom plăti cu toții, vaccinați și nevaccinați, tărând, după noi, și copiii cărora, altminteri, ar fi trebuit să le apărăm inocența.." a concluzionat politicianul.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.