SOCIAL

VEȘTI PROASTE pentru bucureștenii din Sectorul 3: fără apă caldă timp de patru zile


VEȘTI PROASTE pentru bucureștenii din Sectorul 3: fără apă caldă timp de patru zile

PUTEREA24 | 2021-07-27 12:59

Locuitorii sectorului 3 vor rămâne fără apă caldă din această seară şi până vineri seară din cauza înlocuirii unor vane pe Magistrala 2 Sud.

Lucrările efectuate de Termoenergetica, în aceste 4 zile, sunt necesare pentru îmbunătățirea agentului termic pe timp de iarnă în zona cartierului Titan.

„Din cauza lucrărilor efectuate în zona intersecției dintre bulevardele Nicolae Grigorescu și Theodor Pallady, și a lucrărilor efectuate în zona intersecției dintre bulevardul Theodor Pallady și strada Trapezului, furnizarea agentului termic va fi sistată până vineri, 30.07.2021, ora 22:00”, se arată într-un comunicat al Termoenergetica.

„Lucrarea are un specific complex, fiind deosebit de importantă pentru îmbunătățirea furnizării agentului termic în cartierul Titan, în viitorul sezon de încălzire. De asemenea lucrarea este vitală pentru procesul de modernizare a nodurilor termice”, mai transmite Termoenergetica.

Dispeceratele companiei municipale Termoenergetica București şi echipele de intervenţie funcţionează în regim permanent pentru soluţionarea oricăror probleme apărute în teren. Pentru informaţii suplimentare, bucureştenii au la dispoziţie numerele de telefon 031.9442 şi 0800.820.002.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.