SPECIAL

12 decembrie 2021. Sărbătoare cu cruce neagră de Sfântul SPIRIDON


12 decembrie 2021. Sărbătoare cu cruce neagră de Sfântul SPIRIDON

PUTEREA24 | 2021-12-12 09:51

Calendar ortodox 12 decembrie 2021. Sărbătoare cu cruce neagră de Sfântul Spiridon pentru creştinii ortodocşi.

Calendar ortodox 12 decembrie 2021. Sărbătoare cu cruce neagră de Sfântul Spiridon, astăzi, pentru creştinii ortodocşi din întreaga lume.

Sfântul Spiridon al Trimitundei s-a născut în jurul anului 270, în Aski, Cipru, şi a fost păstor de oi. După moartea soţiei sale, a ales să ducă o viaţă ascetică. A ajuns episcop al Trimitundei, o cetate din apropierea oraşului Pafos.

Sfântul Spiridon a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325 şi a murit pe 12 decembrie 348, în Cipru.

În fiecare an, pe 12 decembrie, papucii Sfântului Spiridon sunt schimbaţi pentru că se spune că aceştia se tocesc ca urmare a drumului parcurs pentru vestirea lui Hristos în întreaga lume. Din acest motiv, Sfântul Spiridon a primit şi denumirea de "Sfântul Călător".

Sfântul Spiridon a fost prins în timpul persecuţiei, schingiuit şi întemniţat. Sfintele moaşte au rămas în Cipru până în secolul VII, când, din cauza năvălirii arabe, au fost mutate la Constantinopol, într-o biserică de lângă Sfânta Sofia. După ce oraşul a fost cucerit de turci, moaştele Sfântului Spiridon au fost aduse în Kerkyra - Corfu, unde sunt păstrate şi astăzi.

Calendar ortodox 12 decembrie 2021. Sărbătoare de Sfântul Spiridon, în credinţa populară

Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Spiridon pe 12 decembrie, însă oamenii din Corfu îl cinstesc în mod deosebit de încă patru ori pe an:

- pe 11 august, atunci când Sfântul Spiridon a oprit prin rugăciune invazia otomantă;

- în Sâmbăta lui Lazăr, zi în care sfântul i-a scăpat de foamete pe oamenii din Corfu;

- în Duminica Floriilor, pentru vindecarea celor bolnavi;

- în prima duminică din noiembrie, când îi vindecă pe suferinzii de boli grele.

În credinţa populară, se spune că Sfântul Spiridon îi apără pe cei care îi cinstesc ziua, trimiţându-le minuni şi îi pedepseşte pe care care îl nesocotesc.

Se mai spune că, în această zi, săracii se îmbogăţesc, iar bolnavii se vindecă. Sfântul Spiridon poartă toate bolile şi e ţinut ca apărător de boli.

Tot azi, în biserici se face agheasmă, care e bună pentru boli.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.