SPECIAL

Câți ani are cea mai vârstnică persoană din Capitală care s-a VACCINAT ANTI-COVID


Câți ani are cea mai vârstnică persoană din Capitală care s-a VACCINAT ANTI-COVID

PUTEREA24 | 2021-03-28 13:35

Cea mai vârstnică persoană din Capitală care s-a imunizat, pe numele său Zoea Baltag, în vârstă de 105 ani, a făcut duminică, la Centrul de vaccinare de la Palatul Naţional al Copiilor, rapelul Pfizer BioNTech împotriva COVID-19.

Femeia a venit însoţită de o nepoată şi unul dintre strănepoţi. A mărturisit că nu a avut reacţii adverse după prima doză, iar administrarea celei de a doua doze a decurs foarte bine. "M-a convins nepoata mea, care e medic, că singura soluţie să scăpăm e vaccinul (...) Nu, n-am avut nimic. Nici n-am simţit că am făcut vaccinul", a spus Zoea Baltag, potrivit unui mesaj postat pe Facebook, pe pagina oficială a Platformei naţionale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.

Senioarea a dorit la final să transmită un mesaj pentru toată lumea: "E timpul să se vaccineze, singura soluţie e asta!".



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.