SPECIAL

Criticul şi istoricul literar Mircea Tomuş s-a STINS din viață


Criticul şi istoricul literar Mircea Tomuş s-a STINS din viață

E.Ş. | 2022-03-28 22:33

Mircea Tomuș, critic şi istoric literar, a murit la vârsta de 88 de ani.

"Cu o activitate vastă, omul de cultură, sibian prin adopție, a lăsat un gol imens în inimile celor dragi, o tristețe profundă în rândul celor cu care a lucrat sau i-au fost aproape profesional.

Născut pe 9 ianuarie 1934 în Mociu (județul Cluj), a absolvit Facultatea de Filologie din Cluj, iar debutul și l-a făcut în Revista Steaua (1955), fiind distins cu Premiul Academiei Române, Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca și Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

A fost redactor-șef la Editura Dacia (din Cluj-Napoca) și la revista Transilvania (din Sibiu), iar în anii 1993 și 1994 secretar de stat în Ministerul Culturii.

Vasta sa activitatea profesională a inclus și ocuparea pozițiilor de director-adjunct al Muzeului Satului din București, director al Centrului Cultural Mogoșoaia, director al revistei Cultura Națională și redactor-șef al revistei Rostirea.

Stabilit la Avrig, a devenit una dintre figurile marcante ale vieții culturale sibiene, fiind primul rector post-decembrist al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, „cel care a emis certificatul de naştere al Universității din Sibiu şi i-a făcut drum, înscăunând-o în tărâmul culturii şi înțelepciunii Rămas bun, Mircea Tomuș", scrie Ministerul Culturii pe siteul instituţiei. 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.