SPECIAL

EPAVELE a trei corăbii vechi, descoperite în largul Mării Negre


EPAVELE a trei corăbii vechi, descoperite în largul Mării Negre

E.Ş. | 2021-09-08 23:16

Descoperire importantă în largul Mării Negre: epavele a trei corăbii foarte vechi, de lemn, au fost găsite la peste 100 de metri adâncime de scafandrii Muzeului de Istorie și Arheologie din Constanța.

Nu au fost, deocamdată, datate, iar locul în care se află este ținut secret.

Scafandrii nu au reușit, deocamdată, să se apropie de cele trei epave. Fotografiile au fost făcute de la distanță, cu o dronă subacvatică și sunt analizate. În imagini se disting catargul, câteva vase și alte părți ale corăbiei de lemn.

Istoricii vor analiza fragmente din aceste epave, pentru a stabili vechimea lor. Dacă au peste 100 de ani, ceea ce e foarte probabil, vor fi incluse în patrimoniul național. Și nu sunt singurele epave descoperite până acum.

Domeniul investigațiilor arheologice submarine este relativ nou în țara noastră. Primele prospectări au început în 2014, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, în valoare de 1,5 milioane de euro, desfășurat în parteneriat cu vecinii bulgari. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate.

Scafandrii au descoperit, până acum, alte 19 epave, cele mai multe datând din Al Doilea Război Mondial, dar și câteva ambarcațiuni medievale și antice. Vedetele proiectului sunt distrugătoarele sovietice Moskva și Arkadia. Primul se află în dreptul cazinoului din Constanța, la o adâncime de 51 de metri, iar al doilea în dreptul comunei Agigea.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.