SPECIAL

IMAGINILE ZILEI: Ce a făcut un băiețel în preajma Papei Francisc


IMAGINILE ZILEI: Ce a făcut un băiețel în preajma Papei Francisc

E.Ş. | 2021-10-20 18:15

Un băieţel a atras toate privirile în timpul audienţei de miercuri a papei Francisc primind un loc pe scaunul de lângă suveranul pontif şi o bonetă papală drept răsplată pentru stăruinţa de care a dat dovadă după ce s-a urcat pe scenă, informează Reuters.

Copilul, despre care Papa Francisc a spus ulterior că suferă de o ''limitare'' medicală, purta o mască de protecţie şi un costum de trening şi părea să aibă aproximativ 10 ani.

Acesta s-a apropiat de suveranul pontif cu paşi nesiguri la începutul audienţei desfăşurate în sala Paul al VI-lea. Nu a reprezentat un motiv de alarmă pentru gardienii însărcinaţi cu paza, care nu au încercat să-l oprească.

Băiatul a dat mâna cu papa Francisc, tropăind în faţa suveranului pontif. Când a fost evident că doreşte să mai rămână o vreme pe podium, monseniorul Leonardo Sapienza, şeful de protocol, s-a ridicat şi i-a cedat băiatului scaunul din dreapta papei.

Băiatul, care a aplaudat entuziasmat după ce s-a aşezat lângă Papa Francisc, a urcat şi a coborât de pe podium nestingherit, revenind de mai multe ori în centrul scenei în timp ce suveranul pontif îşi citea discursul.

Băiatul a arătat de mai multe ori înspre chipiul alb de pe capul papei, cunoscut sub denumirea de zucchetto. Oficialii au înţeles aluzia, iar băieţelul a primit o bonetă similară, stârnind aplauze în rândul publicului alcătuit din mai multe mii de persoane.

''Îi mulţumesc acestui băiat pentru lecţia pe care ne-a oferit-o tuturor. Fie ca Domnul să-l ajute cu limitarea pe care o are, pe măsură ce va creşte, întrucât ceea ce a făcut a venit din inimă'', a precizat Papa Francisc, conform .


Galerie media:



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.