SPECIAL

Naștere la bordul cursei aeriene Birmingham - București


Naștere la bordul cursei aeriene Birmingham - București

PUTEREA24 | 2022-12-30 21:00

Un avion de pasageri care zbura pe ruta Birmingham-Bucureşti a aterizat de urgență vineri dimineaţă pe aeroportul Vaclav Havel din Praga, din cauza naşterii unui bebeluş, care a avut loc în cele din urmă la bord, informează postul Radio Praga, citat de Agerpres.

''La ora 01:14, aeroportul din Praga a fost informat că un zbor din Regatul Unit către România a fost deviat din cauza unei naşteri. Aproximativ 12 minute mai târziu s-a aflat că atât mama, cât şi nou-născutul se simţeau bine'', a explicat Michal Prochazka, de la serviciul medical al aeroportului.

La scurt timp, avionul a aterizat la Praga, iar femeia şi nou-născutul au fost transferaţi la o clinică din capitala cehă, în timp ce zborul a continuat spre Bucureşti.

''Mă bucur că mama şi copilul sunt bine şi le doresc multă sănătate'', a scris directorul aeroportului, Jiri Pos, pe contul său de Twitter.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.