SPECIAL

RECORD mondial: Un român și trei britanici au traversat Marea Neagră cu o barcă cu vâsle în doar NOUĂ zile


RECORD mondial: Un român și trei britanici au traversat Marea Neagră cu o barcă cu vâsle în doar NOUĂ zile

E.Ş. | 2022-06-30 21:16

Un român și trei britanici au stabilit un record mondial după ce au traversat Marea Neagră de la Vest la Est în nouă zile, 18 ore și cinci minute.

Alex Dumbravă, împreună cu Danny, Greg și Roland au parcurs 592 de mile marine într-o barcă cu vâsle, de la Mangalia, România la Batumi, Georgia.

Pentru a reuși, cei patru au urmat un program dur: au vâslit încontinuu, în ture de două ore, evitând zona de conflict.

Ambarcațiunea lor are până în nouă metri, iar locul de odihnă a seamănat mai degrabă cu o scorbură. Astfel, spațiul nu a fost suficient nici pentru mâncare, iar toată hrana a încăput în doar o sacoșă.

Cei patru au experiență pe mări periculoase. Danny reprezintă Universitatea Cambridge la canotaj și a doborât șapte recorduri mondiale, într-o singură expediție, în Oceanul Arctic. Alex Dumbravă a mai traversat Marea Neagră o dată, în 2017, în 11 zile și 6 ore, dar cu altă echipă. Acum, el și-a doborât propriul record. El a avut și o tentativă de trecere a Oceanului Atlantic, dar a abandonat din cauza unei defecțiuni, transmite .



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.