SPECIAL

„Tricolorii” se luptă în Oceanul Atlantic pentru medaliile europene!


„Tricolorii” se luptă în Oceanul Atlantic pentru medaliile europene!

PUTEREA24 | 2022-09-16 17:03

Componenții naționalei României de triatlon U-21 încep de astăzi cursele pentru trofee la Campionatul European, desfășurat în La Baule, o stațiune renumită din Franța, care se laudă cu una dintre cele mai lungi plaje de pe continent.

Aleargă lunar peste 40 de kilometri, merg pe bicicletă 200 kilometri, înoată 15 și fac câte 3 antrenamente pe zi. Asta pentru a fi în formă maximă la competițiile importante de triatlon. Componenții lotului de tineret al României au ajuns în Franța, unde se vor duela pentru medaliile europene.

 


„Tricolorii” se luptă în Oceanul Atlantic pentru medaliile europene! Cea mai mare preocupare a „tricolorilor” mici este proba de înot, pentru că se desfășoară în apele agitate și reci ale Oceanului Atlantic. „Sunt foarte pregătit, sunt sigur că voi ieși primul din apă, eu chiar provin din natație, sunt vicecampion național la 1500 metri. N-am înotat niciodată în ocean, mi-e frică de temperaturile scăzute din apă. Știu că bate vântul rău și vor fi valuri, dar sunt obișnuit cu valurile din Marea Neagră. Am o temere de ocean și mare, când mă uit în jos și văd totul negru, dar încerc să mă calmez” - Raul Petre, component al naționalei României de triatlon.

 

„Mă simt foarte pregătit, sunt într-o formă bună și sper la un rezultat foarte bun. Nu am înotat niciodată în Atlantic, doar am fost o dată și l-am văzut. Am emoții, dar sper să fie bine” – Carol Popa, component al naționalei României de triatlon.

 

„Abia aștept să văd cum este să înotăm în ocean. Am auzit că este apa foarte rece...În Turcia am înotat la 18 grade și am văzut că acum în Franța vor fi cam tot atâtea, deci va fi apa rece” – Ariana Chiș, component al naționalei României de triatlon.

 


„Tricolorii” se luptă în Oceanul Atlantic pentru medaliile europene! Obiectiv: calificări în finale pentru toți!

 

Antrenorul lotului României, Cristi Doicescu, spune că speranțele la medalii se leagă, în principal, de Carol Popa, dar le-a trasat tuturor componenților echipei „tricolore” același obiectiv: calificarea în finale.

 

„Cu siguranță suntem pregătiți, am intrat în ritm din primăvară, iar acest concurs este pe final de sezon. S-a acumulat oboseala, din aprilie încoace am concurat regulat la o săptămână, două. Din punct de vedere psihic a apărut rutina, este și normal după 6 luni de competiții. În cazul lui Carol Popa am curajul să spun că are șanse la primele cinci locuri. Obiectivul celorlalți componenți ai lotului este să se califice toți în finale” – Cristi Doicescu, antrenorul lotului național U-21 de triatlon.

 



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.