SPECIAL

Tuberoza de Hoghilag, prima floare din România care ar putea fi protejată la nivel european


Tuberoza de Hoghilag, prima floare din România care ar putea fi protejată la nivel european

P24 | 2021-07-25 11:22

Tuberoza de Hoghilag va fi prima floare din România, şi a treia din Europa, protejată la nivel european, producătorii din acest areal al judeţului Sibiu urmând să depună la Ministerul Agriculturii, în data de 7 august, documentaţia pentru evaluare în vederea obţinerii ulterioare din partea Comisiei Europene (CE) a Indicaţiei Geografice Protejate (IGP).

"În acest an, la Festivalul Tuberozelor, organizat în zilele de 7-8 august la Hoghilag, grupul aplicant - Asociaţia "Centrul de Excelenţă pentru Promovarea Comunei Hoghilag" va depune la Ministerul Agriculturii documentaţia pentru Tuberoza de Hoghilag - Indicaţie Geografică Protejată spre evaluare şi completare, dacă este cazul, pentru trimiterea dosarului la Comisia Europeană. Asociaţia şi-a propus să înregistreze produsul în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi să-i reprezinte pe toţi cultivatorii de tuberoze din Hoghilag. Arealul geografic stabilit este întreg teritoriul UAT - Comuna Hoghilag", a declarat, pentru Agerpres, consultantul agricol pe indicaţii geografice şi fonduri europene Ionuţ Diaconeasa.

În prezent, la Comisia Europeană în registrul indicaţiilor geografice mai sunt doar două flori înregistrate: Azaleea de Gent, din Belgia, şi Trandafirul de Szoregy, din Ungaria.

"Tuberoza de Hoghilag, aşadar, poate fi prima floare din România şi a treia din Europa certificată cu IGP. Proiectul Tuberoza de Hoghilag - IGP este un proiect matur, complex şi complet al unei frumoase comunităţi de pe colinele Transilvaniei care a ales să-şi valorifice la maxim pentru dezvoltare notorietatea florilor specifice zonei şi denumirea neoficială dar cunoscută de toată lumea ca şi Tărâmul Tuberozelor. Avantajele pentru producători în urma certificării calităţii unui produs cu IGP sunt multiple: notoritate la nivelul UE, măsuri de finanţare dedicate naţionale şi europene, plus valoare pentru comunitate, oferind totodată dezvoltare pe mai multe axe - economic, turistic şi cultural", susţine Ionuţ Diaconeasa.

Potrivit sursei citate, după depunerea documentaţiei la MADR, urmează procedura de evaluare a conformităţii dosarului de înregistrare, o perioadă de opoziţie naţională de 60 de zile, iar ulterior după acest termen, produsul devine automat protejat pe teritoriul României până la înregistrarea acestuia la Comisia Europeană. Urmează o nouă evaluare la nivelul CE, apoi perioada de opoziţie europeană de 90 de zile, după care are loc înregistrarea şi publicarea în Jurnalul Oficial al UE.

Tradiţia cultivării tuberozelor în acest areal are rădăcini încă din perioada interbelică, floarea fiind cultivată prima dată de către etnicii saşi. Primele dovezi sunt din anul 1963, când au început şi românii din Hoghilag să îşi procure bulbi şi să îşi înfiinţeze propriile plantaţii, după ce o lungă perioadă ei doar au întreţinut culturile saşilor. Această floare originară din Mexic se mai cultivă şi în judeţul Prahova, în zona Banatului, dar izolat şi, în general, de către florarii care au sere şi solarii proprii.

La Hoghilag sunt aproximativ 40 de cultivatori de tuberoze, jumătate dintre ei cultivând planta intensiv, în scop comercial, iar cealaltă jumătate ca hobby şi în scop decorativ. Aproximativ 200.000 de tuberoze sunt cultivate pe o suprafaţă de patru hectare în acest areal, în grădini şi spaţii protejate.

Tuberozele înfloresc o dată la 3 ani, iar acest lucru i-a determinat pe cultivatori să înfiinţeze trei generaţii active de cultură pe fiecare plantaţie, pentru a avea flori în fiecare an. Planta nu rezistă la condiţiile de ger şi sol îngheţat astfel că bulbii se scot în fiecare toamnă, se păstrează în condiţii de temperatură şi atmosferă controlate, căldură şi umiditate în aer, şi se replantează primăvara. Perioada de înflorire este iulie-septembrie, chiar octombrie, la tuberozele cultivate în spaţii protejate.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.