SPORT

Ce a făcut Simona Halep în primul meci sub comanda lui Mouratoglou


Ce a făcut Simona Halep în primul meci sub comanda lui Mouratoglou

PUTEREA24 | 2022-04-28 17:53

Simona Halep, ajunsă pe locul 21 WTA, s-a calificat fără emoții în turul al doilea al turneului de categorie WTA 1.000 Madrid Open, după ce a învins-o clar joi, scor 6-2, 6-3, pe Shuai Zhang, locul 40 WTA.

Halep s-a pregătit din luna februarie la Academia Mouratoglou, iar pe 7 aprilie reputatul antrenor francez a anunţat colaborarea cu jucătoarea noastră. Mouratoglou s-a aflat, joi, în loja Simonei la primul ei turneu după accidentarea la coapsă suferită la Indian Wells, în luna martie.

Primul set a durat 29 de minute şi a fost dominat clar de Simona, care a început cu break şi a pierdut doar ghemuri pe serviciul asiaticei, la 2-0 şi 5-1. Jucătoarea din China a avut un start de set secund foarte bun, în care a condus cu 2-0 şi 40-0 pe propriul serviciu, dar Halep a revenit sensational și a câștigat patru ghemuri la rând, impunându-se la final cu 6-3.

Simona Halep va evolua în turul al doilea cu spaniola Paula Badosa, locul 2 WTA, sau cu rusoaica Veronika Kudermetova, locul 25 WTA. După retragerea polonezei Iga Swiatek, locul I WTA, Badosa este principala favorită a turneului, chiar dacă figurează ca fiind cap de serie numărul 2.

Calificarea în această fază este recompensată cu un premiu de 45.095 de euro şi cu 65 de puncte WTA. Halep a câştigat Madrid Open în 2016 şi 2017 şi a mai jucat în finală în 2014 şi 2019. Anul trecut, ea a fost eliminată în optimi de jucătoarea belgiană Elise Mertens, scor 6-4, 5-7, 5-7.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.