SPORT

CS Dinamo a sărbătorit 73 de ani de existență. Ce au declarat Covaliu, Novak și Dănuț Lupu


CS Dinamo a sărbătorit 73 de ani de existență. Ce au declarat Covaliu, Novak și Dănuț Lupu

PUTEREA24 | 2021-05-12 14:26

Clubul Sportiv Dinamo a sărbătorit, miercuri, 73 de ani de existent. O ceremonie a avut loc pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare, la care au luat parte mai multe personalităţi politice şi sportive, scrie Agerpres. Clubul Sportiv Dinamo, aflat în subordinea MAI, s-a înfiinţat în 1948, iar în cei 73 de ani de existent a adunat în palmares 128 de medalii olimpice, 1.163 de medalii la campionatele mondiale şi 1.621 de medalii la campionatele europene. Totodată, sportivii dinamovişti au obţinut 5 recorduri olimpice şi 4 recorduri mondiale.

În cadrul evenimentului au fost difuzate imagini cu momente de glorie ale sportivilor dinamovişti de-a lungul celor 73 de ani de existenţă şi au fost înmânate plachete aniversare.

La ceremonie au participat ministrul de Interne, Lucian Bode, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, preşedinta Senatului, Anca Dragu, ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, directoarea generală a CSM Bucureşti, Gabriela Szabo, campioana olimpică la maraton Constantina Diţă, vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, fostul fotbalist Dănuţ Lupu, sportivii Larisa Iordache, Alin Alexuc şi Iulian Teodosiu.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a declarat că CS Dinamo este un club al cărui model trebuie copiat şi la alte structuri sportive: "Sunt onorat că pot fi astăzi aici, la un eveniment foarte important, 73 de ani de tradiţie, de disciplină, de obiective îndeplinite, şi organizarea aceasta face diferenţa. Cu aceste elemente aţi reuşit să fiţi cei mult important club din România, să creşteţi şi să daţi atâţia campioni. Nu trebuie să inventăm roata, este un model foarte simplu, sportul este simplu, disciplina aceasta este mentalitatea, acest lucru trebuie să livrăm în toată ţara. Dacă vom reuşi le implementăm şi la cluburile noastre, putem să fim unii dintre cei mai buni din lume. Îi felicit pe toţi campionii din aceşti 73 de ani, toţi antrenorii care şi-au dedicat cariera pentru a creşte aceşti campioni. Nu vă supăraţi, dar o să văd copiem".

La rândul său, preşedintele COSR, Mihai Covaliu, le-a transmis reprezentanţilor clubului Dinamo că şi-ar dori ca aceştia să obţină cât mai multe medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo. "Sunt aici în dublă calitate, de fost dinamovist, antrenor la Dinamo, şi aceea de preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. În cei 73 de ani de istorie, Dinamo a făcut performanţe nu doar pentru Bucureşti, a făcut performante pentru România şi aşa cum ştiţi 128 de medalii olimpice sunt un motiv de mândrie, nu sunt multe cluburi în lume care au reuşit astfel de performanţe. Jocurile Olimpice sunt pe ultimii 70 de metri, mai avem foarte puţin timp până la Jocurile Olimpice, sunt 66 de sportivi calificaţi, 18 dintre ei sunt de aici, de la Dinamo. Team Romania este o echipă puternică şi sunt absolut convins că pe unii dintre ei îi vom premia şi la întoarcerea de la Tokyo. Vă îndemn să fiţi de 10", a declarat Covaliu.

În cadrul evenimentului, preşedintele CS Dinamo, Ionuţ Adrian Popa, le-a înmânat plachete aniversare ministrului Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, şi preşedintelui Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu.

Gimnasta Larisa Iordache, calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a declarat că doreşte clubului său să aibă cât mai mulţi campioni: "M-am îmbrăcat în roşu, culoarea specifică a clubului Dinamo. Doresc clubului cât mai mulţi campioni, pentru că de asta are nevoie. Am sărbătorit alături de oameni minunaţi astăzi şi mă bucur că am participat la acest eveniment".

Fostul fotbalist Dănuţ Lupu speră ca noua şcoală de fotbal a CS Dinamo să producă jucători la fel de valoroşi precum antrenorul Mircea Lucescu în perioada 1986-1990. "Dinamo este echipa care m-a format ca fotbalist de performanţă, aici am jucat într-adevăr fotbalul adevărat. Am întâlnit şi am avut un antrenor, Mircea Lucescu, care a reuşit să scoată mulţi fotbalişti şi care a reuşit să aibă performanţe notabile cu Dinamo. Sperăm ca la această academie să avem jucători aşa cum ne-a făcut pe noi Mircea Lucescu în perioada 1986-1990", a afirmat Lupu.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.