SPORT

David Popovici și antrenorul său vor fi DECORAȚI de președintele Iohannis


David Popovici și antrenorul său vor fi DECORAȚI de președintele Iohannis

E.Ş. | 2022-06-24 18:51

Preşedintele Klaus Iohannis a decis să îl decoreze pe sportivul David Popovici cu cea mai înaltă distincţie a statului român, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, ca urmare a performanţelor extraordinare obţinute la Campionatele Mondiale de Nataţie, care l-au plasat în rândul celor mai buni sportivi ai lumii, precum şi în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga activitate, informează Administraţia Prezidenţială. Totodată, şeful statului a hotărât să-l decoreze şi pe antrenorul Adrian Rădulescu, cel care a fost tot timpul alături de David Popovici, cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, în semn de apreciere pentru contribuţia remarcabilă în atingerea excelenţei sportive.

„Prin talentul, dăruirea, devotamentul şi profesionalismul său, demonstrate atât în bazinul de înot, cât şi în afara sa, David Popovici a promovat numele ţării noastre în întreaga lume. David Popovici este un model pentru tânăra generaţie şi un veritabil ambasador al sportului, iar energia depusă în slujba afirmării înotului pe plan internaţional reprezintă un câştig uriaş pentru România”, precizează comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Ceremonia de decorare va avea loc la Palatul Cotroceni, la o dată care va fi comunicată ulterior, adaugă sursa citată.

De asemenea, prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că Executivul a decis alocarea sumei de un milion de lei sportivului David Popovici, banii provenind din Fondul de rezervă al Guvernului.

Sportivul David Popovici, în vârstă de 17 ani, a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 100 metri liber din cadrul Campionatului Mondial de Nataţie, competiţie care se desfăşoară la Budapesta. Popovici a obţinut la CM şi aurul la 200 m liber.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.