SPORT

Dinamo calcă totul în picioare. “Câinii” au învins-o și pe CSM București


Dinamo calcă totul în picioare. “Câinii” au învins-o și pe CSM București

PUTEREA24 | 2021-11-10 15:08

În derby-ul etapei a 9-a a Ligii Naţionale de handbal masculine, CS Dinamo Bucureşti a învins-o pe CSM Bucureşti cu scorul de 29-25 (14-12), miercuri, în sala din Ștefan cel Mare. Cu această ocazie, roș-albii a8 bifat a noua victorie din tot atâtea meciuri jucate în acest campionat.

Echipa antrenată de Xavi Pascual a condus pe tabela de la început și până la final, deşi CSMB s-a apropiat în mai multe rânduri la un singur gol. Ecartul maxim pe care l-au avut dinamoviştii a fost de şapte goluri, 22-15 (min. 41).

Pentru Dinamo, care a menajat mai mulți jucători, au înscris Mohamed Shebib 5 goluri, Alex Pascual Garcia 5, Octavian Bizău 4, Eduardo Gurbindo 3, Dan Racoţea 2, Valentin Ghionea 2, Nicuşor Negru 2, Raul Campos Nantes 2, Ahmed Khairi 2, Cedric Sorhaindo 1, Amine Bannour 1.

Golurile oaspeților au fost reuşite de Henrique Selicani Teixeira 6, Chike Onyejekwe 3, Nicolae Ungureanu 3, Alexandru Tărîţă 3, Adrian Rotaru 3, Tudor Botea 3, Andras Szasz 2, Samvel Aslanian 1, Andrei Mitu 1.

Clasament

1. CS Dinamo Bucureşti 27 puncte (9 jocuri)

2. CSA Steaua Bucureşti 21 p (8 j)

3. HC Dobrogea Sud 19 p (8 j)

4. AHC Potaissa Turda 18 p (8 j)

5. CSM Focşani 2007 16 p (8 j)



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.