SPORT

Dinamo PIERDE dramatic finala Cupei României! Astra Giurgiu s-a calificat după penalty-uri


Dinamo PIERDE dramatic finala Cupei României! Astra Giurgiu s-a calificat după penalty-uri

E.Ş. | 2021-05-11 23:04

Astra Giurgiu s-a calificat în finala Cupei României, marți seară, după ce a eliminat-o pe Dinamo București. Prima finalistă a competiției a pierdut returul cu formația bucureșteană, 1-0 în timp regulamentar, însă câștigase turul cu același scor și a reușit să se impună la loviturile de departajare.

Returul semifinalei cu Astra Giurgiu a venit într-un moment ideal pentru Dinamo, care bifase patru victorii consecutive, toate în Liga 1, scăpând astfel cel puțin pentru moment de emoțiile retrogradării.

„Câinii” au dominat partida și au dat impresia că vor întoarce din moment în moment handicapul din tur, când pierduseră cu scorul de 1-0. Golul bucureștenilor a venit târziu, în minutul 89, când Andrei Radu a „dezghețat” tabela cu o reușită fantastică și a trimis partida în prelungiri.

În cele 30 de minute suplimentare nu s-a forțat, iar meciul a ajuns, natural, la loviturile de departajare. Acolo, Astra a fost mai inspirată. De la giurgiuveni a ratat doar Valentin Gheorghe, de la Dinamo Andreas Mihaiu și Gevaro Nepomuceno.

În cealaltă semifinală joacă mâine, de la 20:30, Viitorul Pandurii și Craiova, 0-3 în tur

Finala e pe 22 mai, la Ploiești



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.