SPORT

Fostul portar dinamovist Victor Nunweiller a decedat la vârsta de 81 de ani


Fostul portar dinamovist Victor Nunweiller a decedat la vârsta de 81 de ani

P24 | 2023-04-20 12:45

Fostul portar Victor Nunweiller a decedat la vârsta de 81 de ani, au anunţat, joi, reprezentanţii clubului de fotbal Dinamo Bucureşti pe pagina oficială de Facebook.

"Victor Nunweiller a plecat dintre noi. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Fostul portar dinamovist Victor Nunweiller, 81 de ani, a încetat din viaţă. Constantin, Dumitru, Ion, Lică, Victor, Radu şi Eduard. Toţi Nunweiller sau, altfel spus, familia care a scris o pagină importantă în istoria clubului nostru şi a fotbalului românesc. Dintre cei şapte fraţi, cinci dintre ei, Dumitru, Ion, Lică, Victor şi Radu, au îmbrăcat tricoul 'câinilor roşii', numele de alint al dinamoviştilor, moştenire lăsată de familia Nunweiller. Doar Radu Nunweiller mai este astăzi în viaţă. Sincere condoleanţe familiei!", au transmis reprezentanţii FC Dinamo.

Născut pe 13 mai 1942, Victor Nunweiller a evoluat pe postul de portar la Dinamo, Victoria, Dinamo Obor şi Universitatea Cluj.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.