SPORT

Italia a ÎNVINS România într-un meci din preliminariile Cupei Mondiale la fotbal feminin


Italia a ÎNVINS România într-un meci din preliminariile Cupei Mondiale la fotbal feminin

E.Ş. | 2021-11-30 22:14

Echipa de fotbal feminin a României a fost învinsă, marţi, la Voluntari, cu scorul de 5-0 (1-0), de Italia, într-un meci din cadrul Grupei G a preliminariilor Cupei Mondiale din 2023.

Au marcat: Bonansea '22, Girelli '53, '62, '90+4, Pirone '87.

Tot marţi, în aceeaşi grupă, Croaţia a învins, pe teren propriu, cu scorul de 4-0, echipa Moldovei, iar Elveţia s-a impus, în deplasare, cu scorul de 7-0, în faţa Lituaniei.

După aceste meciuri clasamentul grupei este următorul: 1. Elveţia - 18 puncte din şase meciuri, Italia - 15 puncte (6), România - 9 puncte (5), Croaţia - 4 puncte (5), Lituania - un punct (5), Moldova - niciun punct (4).

Partidele rămase de disputat în această grupă vor avea loc în 2022, după următorul program:

8 aprilie 2022: Moldova – Croaţia, România – Elveţia, Italia – Lituania;

12 aprilie 2022: Elveţia – Italia, Croaţia – România, Moldova – Lituania;

24 iunie 2022: Moldova – România;

28 iunie 2022: Lituania – Moldova;

2 septembrie 2022: Lituania – România, Croaţia – Elveţia, Moldova – Italia;

6 septembrie 2022: Italia – România, Lituania – Croaţia, Elveţia – Moldova.

La turneul final din Australia şi Noua Zeelandă se califică direct câştigătoarele celor nouă grupe preliminare. Echipele de pe locul 2 în fiecare grupă vor participa la un play-off în urma căruia vor mai obţine calificarea două reprezentative, iar o a treia va juca un baraj intercontinental.

Sursa:



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.