SPORT

Lacrimi și suspine la RETRAGEREA legendei Roger Federer!


Lacrimi și suspine la RETRAGEREA legendei Roger Federer!

PUTEREA24 | 2022-09-24 10:08

Legenda tenisului mondial, Roger Federer, şi-a încheiat activitatea competiţională vineri seara, cu o înfrângere, la dublu, alături de marele său rival, spaniolul Rafael Nadal, în faţa perechii americane Jack Sock/Frances Tiafoe, 6-4, 6-7 (2/7), 9-11, în Laver Cup, competiţie ce se desfăşoară la Londra.

În faţa a zeci de mii de oameni aflaţi în tribunele arenei O2, care i-au scandat în repetate rânduri numele, Federer şi Nadal, care fac parte din echipa "Europei", s-au "înclinat" în faţa adversarilor lor, componenţi ai echipei "Restul Lumii", după o partidă care a durat două ore şi 16 minute.

Federer a plâns însă de emoţie, la fel cum au făcut şi alte persoane la ceremonia de final, între care şi eternul său rival şi prieten Rafael Nadal. Cei doi rivali au mai jucat împreună la ediţia din 2017 a competiţiei, când au evoluat pentru prima oară împreună.

“A fost o zi minunată. Le-am spus băieţilor, sunt fericit, nu sunt trist. Este minunat să fiu aici. Mi-a plăcut să îmi leg încă o dată şireturile. Totul a fost ultima dată. Şi cu toate meciurile şi avându-i pe băieţi aici, familia, fanii, prietenii, nu am simţit foarte tare stresul. Sunt fericit că am jucat până la capăt. A fost minunat. Şi bineînţeles, să fiu cu Rafa în aceeaşi echipă şi să îi am pe băieţi aici, toată lumea să fie aici, toate legendele... Mulţumesc”, a declarant Roger Federer.

Federer (41 ani), care are în palmares 103 titluri cucerite în circuitul profesionist, 20 dintre ele de Mare Şlem, dintre care opt la Wimbledon, un record, a anunţat săptămâna trecută că îşi va încheia cariera la Laver Cup din cauza unei accidentări persistente la genunchi.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.