SPORT

Mircea Rednic, prezentat OFICIAL la Dinamo! Ce obiectiv are în acest sezon


Mircea Rednic, prezentat OFICIAL la Dinamo! Ce obiectiv are în acest sezon

PUTEREA24 | 2021-10-01 15:26

FC Dinamo a anunţat, vineri, că Mircea Rednic a revenit la gruparea alb-roșie. El a semnat un contract valabil până la sfârşitul acestui sezon, cu opţiune pentru încă un sezon. Obiectivul pentru acest sezon este unul trist pentru trecutul glorios al “cânilor”, și anume salvarea de la retrogradare.

"Mircea Rednic a semnat în această dimineaţă, la sediul clubului, un contract valabil până la finalul acestei ediţii de campionat, cu drept de prelungire pentru încă un sezon competiţional", a declarat Iuliu Mureşan, administratorul special al FC Dinamo.

Mircea Rednic a oferit pentru gsp.ro o primă reacție după ce a semnat cu Dinamo. „Am semnat! În primul an, obiectivul e salvarea de la retrogradare, iar în al doilea an play-off-ul. E cea mai grea misiune în cele 5 mandate pe care le-am avut la Dinamo. Am dat lista, luăm doi jucători până marți, sper. Un fundaș dreapta și un atacant masiv, un nou «Bizon»”.

Ca jucător, Mircea Rednic a evoluat opt sezoane consecutive în tricoul alb-roşu, a câştigat titlul de campion (1984, 1990), Cupa României (1984, 1986, 1990) şi a participat la cele mai importante rezultate în Europa: semifinalele Cupei Campionilor Europeni (1984) şi semifinalele Cupei Cupelor (1990).

Unul dintre cei mai iubiţi dinamovişti, Mircea Rednic este antrenorul cu care echipa a câştigat ultimul titlu de campioană în România, cu 14 ani în urmă, în 2007, menţionează FC Dinamo.

5 trofee a câştigat Mircea Rednic în cariera de antrenor, două titluri de campion în România, cu Rapid (2003) şi cu Dinamo (2007), Cupa României cu Rapid (2002), Supercupa României cu Rapid (2003) şi Cupa Azerbaidjanului cu Khazar Lankaran (2011).

4 este numărul mandatelor în care Mircea Rednic a mai pregătit echipa noastră ca antrenor principal: iulie 2006 - septembrie 2007, iuie 2008 - iunie 2009, mai 2015 - mai 2016 şi octombrie 2018 - iunie 2019.

59 de ani a împlinit tehnicianul dinamovist pe 9 aprilie. Născut la Hunedoara, Mircea Rednic a jucat în carieră pentru Corvinul, Dinamo, Bursaspor, Standard Liege, St. Truiden şi Rapid.

17 echipe a pregătit experimentatul Mircea Rednic în cariera de antrenor, începută pe 1 octombrie 2000, cu exact 21 de ani în urmă: Rapid, FCM Bacău, Al Nassr, Universitatea Craiova, FC Vaslui, Dinamo, Alania Vladikavkaz, Khazar Lankaran, Astra Giurgiu, Petrolul Ploieşti, Standard Liege, CFR Cluj, Gent, Mouscron, Al Faisaly, Politehnica Iaşi şi Viitorul Constanţa.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.