SPORT

Paul Georgescu - primul român care a traversat înot Canalul Nordic, dintre Irlanda și Scoţia


Paul Georgescu - primul român care a traversat înot Canalul Nordic, dintre Irlanda și Scoţia

P24 | 2022-08-27 16:37

Temerarul Paul Georgescu a devenit primul român care a traversat înot Canalul Nordic, strâmtoarea dintre Irlanda şi Scoţia, considerat unul dintre cele mai dificile din lume, potrivit unui comunicat de presă.

Paul Georgescu, 43 de ani, fost campion naţional la polo cu Steaua, a devenit pe 24 august al 107-lea om din istorie care a reuşit să traverseze apele reci ale Canalului Nordic. A înotat 34,7 kilometri timp de 11 ore şi 7 minute.

Paul Georgescu a început înotul pe o vreme perfectă: soare puternic, vânt moderat, dar totuşi o apă de doar 14 grade. Ultimii 5 kilometri au fost infernali.

"Curentul îmi venea împotrivă, vântul din lateral, iar eu eram într-o stare de epuizare avansată. Mişcările mele în ultima oră scăzuseră la 44 de la 60 . În afară de asta, la ultimele două pauze de alimentare, nu mai comunicam cu echipa. Pentru a-mi găsi motivaţia am început să comunic imaginativ, în gând, cu soţia şi cei doi copii. A fost momentul când, cu ultima picătură de energie, am străpuns curentul şi am atins stâncile de pe malul scoţian, după 11 ore şi 7 minute", a declarat Paul Georgescu.

Acesta a fost al patrulea "canal" din proiectul Ocean's Seven al lui Paul Georgescu, după Catalina Strait Los Angeles, Molokai Strait Hawaii şi English Channel. Urmează Gibraltar Strait, Tsuguru Strait-Japan şi Cooks Straits-New Zealand.

Paul Georgescu a devenit primul român din istorie care a primit titlul de "Man of the Year" în 2021, acordat de World Open Water Swimming Association Awards (WOWSA), cea mai mare organizaţie de înot în ape deschise din lume.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.