SPORT

Simona Halep, EȘEC DUREROS cu Ons Jabeur în sferturi la Madrid Open


Simona Halep, EȘEC DUREROS cu Ons Jabeur în sferturi la Madrid Open

PUTEREA24 | 2022-05-04 15:04

Simona Halep, locul 21 WTA, a cedat clar miercuri, cu scorul de 6-3, 6-2, în fața lui Ons Jabeur din Tunisia, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 8, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1.000 Madrid Open.

Din păcate, Jabeur a făcut spectacol în meciul cu Simona Halep, care a fost de nerecunoscut. Românca a început bine, a avut 2-1, 30-0, cu break şi de la acest scor a mai reuşit să câştige doar un punct până la 2-5, 0-15. Astfel, setul l-a pierdut firesc, în 34 de minute, scor 6-3.

Neputinţa Simonei a fost netă şi în setul secund, în care ea a ţinut pasul cu Jabeur doar până la 2-2. De la acel scor, Jabeur a câştigat tot până la final, scor 6-2, după 67 de minute, informează News.ro.

Ons Jabeur va evolua în semifinale cu învingătoarea meciului dintre Ekaterina Alexandrova (Rusia), locul 45 WTA şi Amanda Anisimova (SUA), locul 33 WTA.

Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 169.650 de euro (aproximativ 178.500 de dolari) şi cu 215 puncte WTA.

Halep a câştigat Madrid Open în 2016 şi 2017 şi a mai jucat în finală în 2014 şi 2019. Anul trecut, ea a fost eliminată în optimi de jucătoarea belgiană Elise Mertens, scor 6-4, 5-7, 5-7.

Pentru jucătoarea română urmează turneul de la Roma, care are loc săptămâna viitoare.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.