SPORT

Un fost selecționar al naționalei României a fost diagnosticat cu CANCER


Un fost selecționar al naționalei României a fost diagnosticat cu CANCER

PUTEREA24 | 2022-10-21 14:54

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a României, Christoph Daum, a anunţat că a fost diagnosticat cu cancer în urmă cu ceva timp, însă a precizat că tratamentul dă deja rezultate positive. Astdel, el i-a îndemnat pe toată lumea să-şi facă investigaţiile pentru depistarea acestei boli nenorocite. Neamțul în vârstă de 68 de ani a stat pe banca primei nostre reprezentative în perioada iulie 2016 – septembrie 2017.

“Aş vrea să mă adrezez astăzi vouă cu un mesaj foarte personal: din nefericire, a trebuit să mă retrag din viaţa publică în ultimele luni deoarece am fost diagnosticat cu cancer la un control de rutină. De atunci, am fost alături de prof. dr. Jurgen Wolf şi echipa de la CIO Koln pe cele mai bune mâini şi mă bucur că tratamentul funcţionează foarte bine în cazul meu! Mă ştiţi: sunt un luptător şi voi înfrunta acestă provocare cu optimism şi din toate puterile. Drept urmare, vă rog să ţineţi cont de faptul că am nevoie să mi se respecte intimitatea ca să mă fac bine cât mai curând posibil”, a scris Daum pe Instagram.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.