TIMP LIBER

Acces GRATUIT în acest week-end la Muzeul Municipiului Bucureşti


Acces GRATUIT în acest week-end la Muzeul Municipiului Bucureşti

PUTEREA24 | 2020-09-18 15:03

Muzeul Municipiului Bucureşti anunță intrare liberă la toate expoziţiile deschise în muzeele din componenţa sa, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 10.00-18.00. Totul cu ocazia Zilelor Bucureştiului.

Anul acesta MMB prezintă o serie de noutăţi expoziţionale. Astfel, Muzeul "Victor Babeş" reintră chiar sâmbătă în circuitul muzeal, refăcut după o scurtă perioadă în care a fost închis pentru reamenajare şi punerea în valoare a realizărilor savantului român într-un spaţiu modernizat, prin intermediul unei logistici de expunere muzeală la standard european, scrie News.ro.

Expoziţia permanentă găzduită, în Corpul Lapidarium, de Casa Filipescu-Cesianu - intitulată „În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani” - a fost de asemenea extinsă şi redeschisă. Muzeografii îi invită pe bucureşteni să descopere noile fragmente de frescă care sunt expuse aici. 

O noutate aduce în lumea artei şi expoziţia-medalion de la Colecţia de artă „Ligia şi Pompiliu Macovei” care prezintă legătura specială dintre două mari artiste, sub genericul „Cecilia Cuţescu Storck şi Ligia Macovei, o relaţie inedită maestru-discipol”.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.