TIMP LIBER

Pârtiile de la Straja sunt pregătite pentru iubitorii sporturilor de iarnă


Pârtiile de la Straja sunt pregătite pentru iubitorii sporturilor de iarnă

PUTEREA24 | 2021-12-10 17:19

Zăpada căzută în ultima perioadă este foarte bună pentru schi în staţiunea Straja, iar pârtiile sunt deja pregătite pentru iubitorii sporturilor de iarnă, așteptați cu miile în acest sfârșit de săptămână.

Stratul de zăpadă pe pârtii depăşeşte 30 de centimetri şi poate ajunge chiar şi la un metru în anumite zone ale staţiunii. "Cantitatea de zăpadă este mai mult decât îmbucurătoare pe zona superioară a staţiunii. Pârtiile sunt pregătite şi pot fi apreciate cu nota 9, pe o scară de la 1 la 10. La acest sfârşit de săptămână vor funcţiona pârtiile Platoul Soarelui, Constantinescu şi Mutu. În zilele următoare se vor deschide şi celelalte, dacă temperaturile şi stratul de ninsoare o vor permite", a declarat vineri, pentru Agerpres, şeful Salvamont Lupeni-Straja, George Resiga.

"În zona de creastă este foarte multă zăpadă depusă sub formă de cornişe, iar cei care practică schi alpinismul, dacă abordează greşit aceste zone pot duce la declanşarea de avalanşe. Recomandăm foarte multă precauţie pentru cei care întreprind acţiuni pe schi de tură sau pe rachete de zăpadă. Este nevoie de foarte multă atenţie în zona de creastă, deoarece nu există coeziune în stratul de zăpadă", a mai precizat Resiga.



Parerea ta...

Doresc sa comentez



(Vezi versiunea pentru PC a articolului)

Vezi versiunea pentru PC

Puterea24.ro

Cotidian national de dezvaluiri. Singurul ziar aparut in perioada de criza.